Cod portocaliu de caniculă, joi, 29 iunie
Potrivit meteorologilor, joi, în județele Dolj, Olt și Teleorman și în zona joasă de relief a județelor Caraș-Severin și Mehedinți se vor atinge local maxime termice de 37…39 de grade și pe arii restrânse de 40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Tot pentru ziua de joi, meteorologii au emis un cod galben de caniculă pentru cea mai mare parte a țării. Astfel, în cursul zilei de joi, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Disconfortul termic va fi accentuat – indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi. Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 34…36 de grade, iar minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade, îndeosebi în regiunile extracarpatice.
Cod galben de caniculă, miercuri, 28 iunie
Canicula va cuprinde România și miercuri. În Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei și local în Transilvania, valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 și 36 de grade, iar minimele nocturne vor fi de peste 20 de grade.
Cum să te protejezi de caniculă
1. Fă-ţi provizii: medicamente, alimente, băuturi nonalcoolice, astfel încât să nu fii nevoit să ieşi din casă pe căldură.
2. Organizează-ţi programul în aşa fel încât între 11:00 şi 15:00 să nu fii afară.
3. Dacă eşti nevoit să ieşi, totuşi, în acest interval, poartă haine uşoare, de culoare deschisă, din materiale naturale (de preferat bumbac), poartă pălărie şi ochelari de soare, aplică cremă de protecţie, bea multă apă şi mergi tot timpul pe la umbră.
4. Fă duş sau baie, cât mai des, iar dacă nu ai cum, stropeşte-te din când în când cu apă rece.
5. Bea multe lichide. Se recomandă un pahar la 20 de minute.
6. Stai în camera cea mai răcoroasă din casă.
7. Păstrează răcoarea în cameră cu ajutorul draperiilor de culoare deschisă sau al materialelor care reflectă soarele (atenţie, storurile din metal sau draperiile închise la culoare atrag căldura).
8. Lasă geamurile deschise doar pe timpul nopţii.
9. Verifică tot timpul rudele, prietenii sau vecinii în vârstă care sunt vulnerabili la căldură şi care nu pot avea bine grijă de ei înşişi.
Ce trebuie să mănânci pe caniculă
Supe calde. Lichidele fierbinţi te ajută mult mai bine să te răcoreşti în zilele caniculare, astfel că supele cu legume sunt excelente pe timpul verii.
Condimente. Ardeiul iute te face să transpiri şi porneşte mecanismul natural de reducere a temperaturii corpului. Probabil de aceea, chili, boiaua iute de ardei, ghimbirul, piperul şi alte condimente picante sunt populare în ţările tropicale, asiatice şi arabe.
Salate de fructe. Include în dieta ta fructe zemoase, ca pepene, cireşe, căpşune, nectarine, piersici, kiwi sau grepfrut. Toate te ajută să te hidratezi.
Ce trebuie să bei în zilele caniculare
Cum să prepari cele mai delicioase sucuri
Ceaiul fierbinte, aromat şi delicios, care este o sursă foarte bună de hidratare atunci când simţi nevoia să te răcoreşti. O combinaţie foarte bună este ceaiul de mentă cu miere şi puţină lămâie, care se poate bea atât cald, cât şi rece.
DE CE SĂ NU BEI CAFEA PE CANICULĂ
Ce boli poți să faci pe caniculă
Cum îți faci viața mai ușoară într-o zi caniculară:
- Sfaturi ca să te protejezi de temperaturile ridicate
- Munceşti afară, pe caniculă? Vezi ce condiţii trebuie să îţi asigure angajatorul
- Chiar dacă e caniculă, nu tot ce se mănâncă trebuie să stea la rece! Ce alimente nu se țin în frigider
- Ce bea Iuliana Tudor dimineața, ca să se răcorească pe caniculă
- Cum să-ți protejezi mașina și confortul în zilele toride
- Întrebare fierbinte pe vreme caniculară: păstrezi corect cosmeticele?
- Fără foc, fără fum! Rețete numai bune de încercat pe caniculă
- Tensiunea la control! Ghidul hipertensivilor pe vreme caniculară
- Nu lăsa medicamentele în mașină, pe caniculă! Ce se poate întâmpla