În localitatea Sihlea, a plouat cu găleata aproape 12 ore în continuu. Din cauza volumului uriaș de apă, străzile s-a transformat în pârâuri, iar apele au ajuns în peste 100 de gospodării. Aici, nu mai puțin de 40 de case au fost inundate, susțin autoritățile locale.
Potop a lovit și în satul Căiata, unde a făcut praf casa unei bătrâne. Biata femeie, în vârstă de 80 de ani, a fost salvată de pompieri și, cu lacrimi în ochi, spune că a rămas fără un acoperiș deasupra capului.
Măturați de ape, în miez de noapte
În localitate Tătăranu, pârâul Bălanul, care în tot restul anului poate fi trecut cu piciorul, s-a umflat din cauza ploilor torențiale. Nu mai puțin de 20 de familii au fost evacuate de pompieri din calea șuvoaielor.
„Aproape 40 de case și 100 de gospodării au fost inundate. Se aștepată ca numărul acestora să crească de la o oră la alta. Cele mai afectate localități sunt Gugești, Urechești, Biliești, Homocea, Ploscuțeni, Mărășești, Nănești, Sihlea, Adjud și Vânători. Pompierii militari au acționat pentru evacuarea apei din Curți”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, lt. Paul Bîndar, pentru monitorulvn.ro
Oamenii spun că sunt disperați. S-au trezit în miez de noapte cu apa în case. Șuvoaiele s-au revărsat apoi în gospodării, unde au omorât animalele.
În județul Vrancea a fost înregistrat un nivel record de precipitații: 78 de litri pe metrul pătrat în localitatea Adjudul Vechi.
„Au fost precipitaţii abundente, au depăşit 60 l/m.p. Pericolul principal a trecut. Apele sunt umflate însă problema este la afluenţi pentru că, din cauza torenţilor care îi alimentează, apare fenomenul de remu. Adică apa din afluenţi nu mai este preluată şi creşte debitul pe albiilor acestora, creând probleme în special în zonele de vărsare”, a precizat Cătălin Kanty Popescu, directorul SGA Vrancea, pentru Ziaruldevrancea.ro
Drumul național 2N, care face legătura între Bogza și Vintileasca, a fost blocat din cauza unei alunecări de teren. Solul s-a îmbibat cu apă și a luat-o la vale, la intrare în localitatea Jitia.
Vrancea se numără printre cele 21 de județe vizate de codul portocaliu de inundații.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro