Conform hidrologilor, sâmbătă, în intervalul orar 9:00 – 00:00, sunt prognozate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe râurile din bazinele hidrografice Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sfântu Gheorghe (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeş şi Olt), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman) şi Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov).
De asemenea, în intervalul 7 iulie, ora 12:00 – 10 iulie, ora 18:00, va fi în vigoare o atenţionare cod galben de inundaţii, pe următoarele cursuri: Vişeu şi Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele Alba şi Cluj), Mureş – bazin superior şi afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave (judeţele Harghita, Mureş, Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţul Timiş), Timiş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bârzava, Moraviţa, Caraş şi Nera (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Cerna (judeţele Caraş-Severin şi Gorj), Drincea şi Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin superior şi mijlociu şi afluenţi bazin inferior (judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Gorj şi Dolj), Olt – bazin superior amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz (judetţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeş şi Olt), Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Vedea (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Prahova (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele Vrancea şi Buzău), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ, Bacău, Covasna şi Vrancea), Suceava, Moldova şi Bistriţa (judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita).
Tot un cod galben de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de atenţie va fi valabil vineri, până la ora 22:00, pe râurile mici din bazinele hidrografice Iza şi Lăpuş – bazin superior (judeţul Maramureş), respectiv sâmbătă, între orele 15:00 – 20:00 pe râurile Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţul Suceava) şi Bistriţa – bazin superior şi afluenţii aferenţi sectorului amonte S.H. Straja (judeţele Suceava, Harghita şi Neamţ). Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinul hidrografic Humor, precizează INHGA.
Avertizările au fost transmise către: Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Mediului, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională „Apele Române”, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă: Someş-Tisa, Crişuri, Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa şi Siret, respectiv Sistemele de Gospodărire a Apelor Suceava, Harghita, Neamţ şi Maramureş.
Totodată, în perioada 7-9 iulie, ANM a emis și un cod galben de ploi torențiale. Sunt așteptate furtuni și ploi în aproape tot teritoriul țării.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro