Codul intră în vigoare mâine, la ora 12.00 și este valabil până marți la ora 18.00.
În intervalul menționat, în zona deluroasă și montană a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița cantitățile de apă vor depăși pe arii extinse 50…60 l/mp și izolat 80 l/mp.
Cod galben până marți noapte
Totodată, meteorologii au emis și un cod galben de ploi abundente începând de luni, de la ora 10.00, valabil până marți noapte, la ora 23.00.
Din dimineața zilei de luni, 23 octombrie, aria ploilor se va extinde dinspre vest cuprinzând treptat cea mai mare parte a țării. În intervalul menționat în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei (inclusiv în zona municipiului București), local în Transilvania, precum și în zonele montane și submontane, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40 l/mp.
În zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură, se vor cumula cantități de apă pe arii extinse între 30 și 50 l/mp și izolat peste 60 l/m.
Vântul va avea intensificări, local și temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze de 50…55 km/h, iar la munte, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali, vor fi rafale de peste 70…80 km/h.
Temperaturile vor scădea de la o zi la alta, astfel încât la mijlocul săptămânii vremea va deveni rece în toată țara. La munte, la altitudini mari, trecător vor fi precipitații mixte.
CITIȚI ȘI:
Indiana Jones de România, primul explorator european care a ajuns la triburile din Africa
VIDEO| Hai la “Ora de povești”! E gratis pentru copii, părinți și bunici