Circulația trenurilor a fost întreruptă în gara din Galați din cauza ploilor torențiale. Plouă cu găleata, iar macazurile au fost acoperite cu o cantitate mare de apă. Din acest motiv, trenurile nu mai pot pleca din loc. Totodată, zeci de gospodării au fost inundate în județul Prahova, iar primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, a cerut, miercuri, evacuarea tuturor unităţilor de învăţământ din oraș.
UPDATE ora 19:00. Guvernul a alocat astăzi, din Fondul de rezervă, 87 de milioane de lei pentru combaterea efectelor inundaţiilor în 2016.
Banii vor fi direcționați către autorităţile din 25 de judeţe, iar cele mai mari sume vor ajunge în Vrancea, Buzău, Harghita, Cluj şi Mehedinţi.
UPDATE ora 15:30. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat, miercuri, că în judeţul Galaţi 510 persoane au fost evacuate preventiv din trei localităţi afectate de inundaţii.
Pentru persoanele evacuate există, potrivit acestuia, posibilitatea de cazare temporară, conform Agerpres.
„Situaţia la acest moment este mai delicată în judeţul Galaţi, unde sunt mai multe localităţi afectate şi care se află sub cod roşu. Am decurs la activarea grupei operative pe plan naţional a IGSU care funcţionează în cadrul Centrului Naţional de Coordonare la minister, împreună cu colegii de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivelul judeţelor care sunt afectate şi mai ales la nivelul judeţului Galaţi sunt activate grupele operative. La Galaţi a fost crescut nivelul de alertă al ISU Galaţi la cod roşu, adică sunt chemaţi aproape toţi cei care lucrează în cadrul inspectoratului pe linie operativă să asigure intervenţia şi, în acelaşi timp, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean şi comitetele locale sunt activate”, a declarat Raed Arafat.
UPDATE ora 15:15: Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizarea meteo de ploi însemnate cantitativ, lapoviţă, ninsori la munte și intensificări ale vântului. Astfel, avertizarea este valabilă miercuri, 12 octombrie, până la ora 21, astfel:
COD GALBEN de ploi: 12 octombrie, orele 10 – 21
În intervalul menţionat, va continua să plouă în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile estice şi în zonele montane şi submontane se vor cumula peste 20 l/mp şi izolat peste 35 l/mp. La munte vor fi precipitaţii predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, la altitudini mari, în special în nordul Carpaţilor Orientali local se va depune strat nou de zăpadă, iar pe creste vântul va sufla cu peste 70…80 km/h, viscolind ninsoarea. Intensificări ale vântului vor fi şi în celelalte zone, îndeosebi în sud şi în est, unde rafalele vor depăşi 50…55 km/h şi trecător 65 km/h.
Notă: în celelalte zone din ţară ploile vor fi în general slabe cantitativ şi numai pe arii restrânse se vor cumula 10…15 l/mp, inclusiv în zona municipiului Bucureşti.
COD PORTOCALIU de ploi: 12 octombrie, orele 10 – 18
În județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galați se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.
UPDATE ora 14:40. Școlile au fost închise în Bacău deoarece există pericol de inundații. Primarul Cosmin Necula susține că a luat această decizie pentru că plouă în continuu și există riscul ca subsolurile și curțile să se inunde, relatează Mediafax.ro.
„Vă rog să nu credeţi în zvonuri sau mesaje panicante. Datorită ploii care continuă să cadă, există riscul ca subsolurile şi curţile şcolilor să fie inundate. Pentru a evita orice disconfort cauzat copiilor, s-a luat această măsură cu caracter PREVENTIV”, a adăugat primarul.
Citește și: Școlile au fost închise în Bacău deoarece există pericol de inundații
UPDATE ora 14:30. Cod portocaliu de inundații în județul Prahova, unde pompierii au intervenit în localitatea Bărcănești pentru a evacua apa din zeci de gospodării și case inundate. În unele locuințe, apa are aproape jumătate de metru adâncime, potrivitMediafax.ro
Sute de oameni din Bărcănești au fost loviți de necaz, după ce locuințele lor au fost măturate de ape. Disperați, localnicii spun că pagubele sunt uriașe. Casele lor au fost inundate deoarece canalizare nu ar funcționa.
Citește și: Cod portocaliu de inundații în județul Prahova. Zeci de gospodării şi locuinţe, lovite de șuvoaie
UPDATE ora 12:10. Hidrologii au emis, miercuri, o avertizare Cod roşu de inundaţii, valabilă în bazinele hidrografice Suhu şi Geru, din judeţul Galaţi, până la ora 21:00.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în următoarele 10 ore se vor consemna scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de pericol, în bazinele hidrografice Suhu şi Geru, judeţul Galaţi.
Fenomenele se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare în bazinul hidrografic al râului Suhu.
UPDATE ora 12:00. Pompierii militari au acţionat, în ultimele 24 de ore, pentru înlăturarea efectelor generate de ploile abundente înregistrate în opt judeţe: Buzău, Bacău, Constanţa, Galaţi, Ilfov, Prahova, Tulcea, Vrancea, dar şi municipiul Bucureşti.
Peste 4.000 de pompieri sunt mobilizaţi la nivel național și dispun de 800 de mijloace tehnice pentru a veni în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din zonele afectate.
UPDATE 11:30. Primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, a cerut, miercuri, evacuarea tuturor unităţilor de învăţământ din oraș din cauza condiţiilor meteorologice.
Într-o postare pe un site de socializare, edilul le cere părinţilor să-şi ia copiii de la şcoală.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit în județul Bacău pentru evacuarea apei din mai multe curţi şi subsoluri de bloc, de pe drumuri şi dintr-un pasaj. Totodată, şase localităţi din judeţ au rămas fără energie electrică.
UPDATE ora 11:00. Călătorie de coșmar pentru cinci oameni din județul Tulcea. Microbuzul, în care se aflau, a fost prins de viitură. S-a întâmplat în apropierea localității Horia, unde a plouat cu găleata în ultimele 24 de ore. Speriați, pasagerii au fost salvați de pompieri chemați de urgență, relatează Mediafax.ro.
UPDATE 10.20 : După aproape cinci ore de blocaj, circulația feroviară a fost reluată, însă trenurile nu pot circula cu mai mult de 5 kilometri pe oră, a precizat cpt. Cătălin Sion, purtător de cuvânt ISU Galați.
Cel puțin șase trenuri nu au putut pleca din gară, după ce liniile au fost inundate. Nivelul apei a ajuns, în anumite locuri, la aproape jumătate de metru. Planurile oamenilor, care și-au cumpărat bilete pentru a pleca cu trenul din Galați, au fost date peste cap. Din cauza ploii torențiale, circulația feroviară a fost oprită.
„Pentru prima dată voiam şi eu să mă duc la Sfânta Parascheva, iar trenul de Iaşi nu pleacă. Ce să fac?Am avut ghinion cu inundaţiile astea. Stau de două ore în gară, dar o să plec înapoi. Asta e… Aşa a vrut Dumnezeu “, a spus Necula Dumitra, o femeie din Galați.
„Din cauza apei nu poate intra trenul în gară. E apa de jumătate de metru la Cătuşa, la macaz. Sunt navetist pe linia Bărladului. Asta e. Nu putem pleca “, a povestit Mihai Neculai.
Nicio locomotivă nu poate intra în gară din cauza cantității uriașe de apă care a invadat zona în care se află macazurile. Așa se face că numeroase trenuri au înregistrat întârzieri de mai multe ore.
Zeci de case și gospodării inundate
UPDATE 8:45. Zeci de gospodării au fost inundate în județul Prahova, după ce a plouat fără oprire mai bine de 24 de ore. Pompierii au fost mobilizați după ce mai multe locuințe au fost invadate de ape. Șuvoaiele au pătruns în opt case: trei dintre ele în Ploiești, una în Dumbrăveşti, una în Băicoi, și tot câte una în Urlaţi și Podenii Noi.
Totodată, militarii au intervenit cu motopompe pentru a scoate apa care a pătruns în 25 de grădini și curți.
Drum blocat din cauza inundațiilor
Traficul pe DN10 Buzău – Brașov este oprit pe ambele sensuri la km 80, în zona localității buzoiene Siriu. Circulația a fost întreruptă deoarece pe drum au căzut stânci de pe versanți din cauza precipitațiilor abundente, anunță Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române
Ruta ocolitoare pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone este Buzău – DN10 – Cislău – DJ102B – Vălenii de Munte – DN1A – Cheia – Săcele – Brașov.
Ruta ocolitoare pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este Buzău – DN1B – Ploiești – DN1A – Brașov.
Meteorologii au emis cod portocaliu de ploi însemnate cantativativ pentru estul țării, până miercuri seară, și un cod galben în centru și o parte din nordul și sudul României. Vezi zonele afectate.