Astfel, potrivit meteorologilor, pe 24 octombrie, între orele 12.00 – 19.00, vor fi înregistrate rafale puternice ale vântului în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu. În intervalul menționat, vântul va avea intensificări susținute, cu rafale în general de 80 – 90 km/h, fiind emis cod portocaliu pentru aceste zone.

Apoi, a fost emis cod galben de intensificări ale vântului și ninsori viscolite, în perioada 23 octombrie, ora 22.00 – 24 octombrie, ora 22.00, pentru zonele montane, îndeosebi la altitudini de peste 1.500 m.

Se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada și reducând vizibilitatea. La peste 1800 m vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Astfel de fenomene se vor semnala în noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie) mai ales în Carpații Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură.

În noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie), în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65…70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantitățile de apă vor atinge local 15 l/mp și izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp.

În cursul zilei de miercuri (24 octombrie), vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h, mai mari în sudul extrem al țării.

Vă reamintim că circulaţia pe Transalpina s-a închis deja, între Rânca şi Obârşia Lotrului, din cauza condițiiloe meteo nefavorabile.

Vremea 28 octombrie 2018

În țară:

Cerul se va menține variabil în aproape toate regiunile țării. Vântul va sufla slab în cea mai mare parte a țării, cel mult moderat pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 și 17 grade în Transilvania, Maramureș și Crișana, 16-21 de grade în Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea (cu cele mai ridicate valori așteptate în Lunca Dunării) și 13-18 grade în Moldova.

În București:

Cerul va fi însorit, însă temperaturile în scădere se vor resimți. Vântul va bate cu 10 km/h dinspre SV, în rafale de 32 km/h pe timpul zilei. Temperaturile se vor încadra între 18 și 10 grade Celsius. Sunt așteptate intensificări ale vântului pe timpul nopții: 20 km/h dinspre SV și rafale de 41 km/h.

Află prognoza meteo pentru perioada 22 octombrie – 4 noiembrie, în toată țara!

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza aceste mesaje de avertizare.


Citește și… Bombă de o ironie supremă în procesul “Colectiv”: Oamenii lui Arafat de la ISU cer expertiză “pentru că infecțiile nosocomiale din spitale au contribuit la moartea celor arși”


Urmărește-ne pe Google News