Astfel, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), duminică (29 octombrie) și luni (30 octombrie), în zonele montane, vântul va sufla tare, rafalele vor depăși 80…90 km/h, iar pe creste 100…120 km/h. Va ninge viscolit, vizibilitatea va scădea temporar sub 50 m și se va depune strat consistent de zăpadă.

Totodată, pentru nordul, nord-vestul și centrul țării este în vigoare, tot de la ora 10:00, un Cod galben de vânt intens, disconfort termic și precipitații mixte.

Până luni noaptea la ora 23:00, intensitatea vântului va fi în creștere în toate regiunile, cu viteze la rafală în general între 55 și 70 km/h și local 75…85 km/h.

Valorile termice vor scădea în toată țara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzației de rece.

În regiunile din vestul, centrul și nordul țării, pe arii extinse, vor fi ploi moderate cantitativ, iar din noaptea de duminică spre luni (29/30 octombrie) în Maramureș, Transilvania și zona deluroasă a Crișanei și a Moldovei se vor semnala precipitații mixte, potrivit meteorologilor, citatți de Agerpres.

Încă de ieri, exista o avertizare meteo de vânt puternic, lapoviță și ninsoare, în perioada 28-30 octombrie.

Și pentru că tocmai a început prima vacanță din noul an școlar 2017-2018, mulți copii și părinți vor să știe care este prognoza meteo până pe 5 noiembrie.

În altă ordine de idei, iată cum va fi afectată România de vortexul polar. Meteorologii explică ce este acest fenomen şi modul în care se produce…

 

Cod portocaliu de vânt puternic și ninsori viscolite, în 29-30 octombrie


CITEȘTE ȘI… INTERVIU. Revolta lui Ionuț, salvator în Colectiv: Dărâmați și reclădiți sistemul medical! Am văzut oameni condamnați la moarte de incompetență


 

Urmărește-ne pe Google News