SUMAR


UPDATE ora 00:25 Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările de ger, vânt și polei, valabile după cum urmează:

Informare meteo de vânt, zăpadă spulberată și polei

Interval de valabilitate: 12 ianuarie ora 04 – 13 ianuarie ora 10
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, zăpadă spulberată, polei;

În intervalul menţionat la munte vântul se va intensifica treptat, cu viteze de 60…70 km/h, iar pe creste, cu precădere în a doua parte a zilei de joi (12 ianuarie) rafalele vor depăşi temporar 80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Intensificări ale vântului vor fi şi în regiunile sud-estice, sudice şi centrale, temporar cu viteze de 45…55 km/h, astfel încât zăpada depusă anterior va fi spulberată.

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Începând din a doua parte a zilei de joi (12 ianuarie) va ninge în general slab cantitativ în zonele de munte şi local în regiunile intracarpatice, iar spre sfârşitul nopţii de joi spre vineri (12/13 ianuarie) în vestul ţării, vor fi precipitaţii mixte şi se va produce polei.

Cod galben de ger

Interval de valabilitate: 11 ianuarie, ora 23 – 12 ianuarie, ora 10
Fenomene vizate: vreme deosebit de rece, ger noaptea;

În intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării. Astfel, minimele nocturne se vor situa în general între -17 şi -10 grade, iar maximele diurne vor fi negative.

cod galben de ger

UPDATE ora 22:58 ANM a emis, miercuri seară, o avertizare Cod galben de ceață pentru județul Vrancea, valabilă până la ora 2:00. Avertizarea vizează următoarele localități: Focșani, Bălești, Bordești, Câmpineanca, Ciorăști, Cotești, Dumbrăveni, Golești, Gologanu, Gugești, Gura Caliței, Măicănești, Milcovul, Obrejița, Popești, Răstoaca, Sihlea, Slobozia Bradului, Slobozia Ciorăști, Suraia, Tâmboești, Tătăranu, Urechești, Vânători, Vulturu. Potrivit ANM, se vor semnala ceață care determina reducerea vizibilitatii sub 200 m, local sub 50 m. Fenomene asociate: chiciură

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

UPDATE ora 13:00 Administrația Națională de Meteorologie a ridicat avertizarea de Cod portocaliu și a actualizat avertizarea de Cod galben de viscol, valabil miercuri, 11 ianuarie, între orele 13 – 23.

În intervalul menţionat va mai ninge în cea mai mare parte a Moldovei, local în Muntenia, zona Carpaţilor de Curbură, iar spre seară şi la începutul nopţii şi în sudul Dobrogei.

În Dobrogea, estul Munteniei, sudul şi centrul Moldovei vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 50…60 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

UPDATE / Cod galben de ger și vânt în toată țara. Avertizările au fost actualizate de ANM

Unele intensificări ale vântului vor fi şi în Oltenia şi restul Munteniei, spulberând trecător zăpada.

Totodată, în intervalul 11 ianuarie, ora 13 – 12 ianuarie, ora 10, ANM a emis Cod galben de ger. Vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării. Astfel, minimele nocturne se vor situa în general între -17 şi -10 grade, iar maximele diurne vor fi negative.

UPDATE / Cod galben de ger și vânt în toată țara. Avertizările au fost actualizate de ANM

UPDATE ora 11:45 În județul Constanța, dar și la intersecția DN 24 D cu DN 26, în județul Galați, fotografiile arată cum zăpada a pus stăpânire pe zone întinse.

zapada cta 2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Călin Georgescu va cere reintroducerea serviciului militar obligatoriu, dacă devine președintele României: „Înnobilează tinerii, reface cultul onoarei și demnității”
Recomandări
Călin Georgescu va cere reintroducerea serviciului militar obligatoriu, dacă devine președintele României: „Înnobilează tinerii, reface cultul onoarei și demnității”

UPDATE ora 11:30 Doi bărbați au murit la Galați. Unul, în vârstă de 75 de ani, din satul Pleșa, a mrit de firg, fiind găsit într-o magazie, iar al doilea, în vârstă de 65 de ani, a făcut infarct în timp ce dădea zăpada.

UPDATE ora 10:55 Nodul de cale ferată de la Făurei este blocat la această oră, trenurile fiind anulate

faurei braila

UPDATE ora 10:40 ANM a anunțat că este în vigoare un cod portocaliu de viscol în județele Constanța, Tulcea, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău şi Vrancea. În aceste județe, până la ora 15.00, viscolul va fi puternic, viteza vântului va atinge 70…80 km/h.

UPDATE ora 10:20 Circulația feroviară între Ploiești și București are de suferit în urma căderilor masive de zăpadă. Trenul IR 1552 a ajuns cu o întârziere de peste două ore și 30 de minute în Capitală. De altfel, 80 de trenuri au fost anulate din cauza viscolului. Anunțul a fost făcut de CFR Călători, miercuri dimineața

UPDATE 9:00 – Trei autostrăzi, respectiv, A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti – Ploieşti, A4 Ovidiu – Agigea, şi 48 de tronsoane de pe 29 drumuri naţionale din 11 judeţe sunt închise, la ora 08.00, din cauza zăpezii şi a viscolului, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Rutiere.

În judeţul Constanţa sunt închise DN 22 tronsonul Ovidiu-Mihai Viteazu; DN 3 tronsonul Constanţa – Ostrov; DN 3C tronsonul Constanţa – Ovidiu; DN 38 tronsonul Agigea – Negru Vodă (punct de trecere a frontierei către Republica Bulgaria); DN 22C tronsonul Constanţa – Cernavodă; DN 2A tronsonul Hârşova – Ovidiu; DN 22A tronsonul Hârşova – limita jud. TL; DN 39E tronsonul Constanţa – Cumpăna, iar în judeţul Tulcea sunt închise DN 22 tronsonul Baia – limita jud. CT; tronsonul Smârdan – Garvăn; DN 22A Cataloi – limita jud. CT; DN 22D tronsonul Măcin – Horia; DN 22E tronsonul Garvăn – I.C. Brătianu; DN 22F tronsonul Izvoarele – Nalbant.

În judeţul Călăraşi, sunt închise DN 3 tronsonul limita jud. IF – Chiciu; DN 3A tronsonul Lehliu Gară – limita jud. IL; DN 3B tronsonul Călăraşi – limita jud. IL; DN 21 tronsonul Călăraşi – limita jud. IL;
DN 31 tronsonul Olteniţa – Cuza Vodă; DN 4 tronsonul limita jud. Ilfov – Olteniţa; DN 41 tronsonul Olteniţa – limita jud. GR, iar n judeţul Ialomiţa: DN 1D limita jud. PH – Urziceni; DN 3A tronsonul limita jud. CL – Feteşti; DN 3B tronsonul limita jud. CL – Gura Ialomiţei; DN 21 tronsonul limita jud. BR – limita jud. CL; DN 21A tronsonul limita jud. BR – Ţăndărei; DN 2 limita jud. IF – limita jud. BZ;

DN 2A tronsonul Malu – limita jud. CT şi DN 2C tronsonul Tovărăşia – Slobozia.

În judeţul Brăila, sunt închise DN 21 tronsonul Brăila – limita jud. BZ; DN 21A Bărăganul – limita jud. IL; DN 22 tronsonul Brăila – Grădiştea; DN 22B tronsonul Brăila – Galaţi; DN 2B tronsonul limita jud. BZ – Brăila; tronsonul Brăila – Şendreni (E87); DN 23 tronsonul Brăila – limita jud. VN, iar în judeţul Galaţi este închise DN 24D tronsonul Tuluceşti – limita jud. VS.
În judeţul Vaslui, sunt închise DN 2 limita jud. IL – Râmnicu Sărat; DN 2B tronsonul Buzău – limita jud. BR; DN 2C tronsonul Costeşti – Padina şi DN 22 tronsonul Râmnicu Sărat – limita jud. BR, iar în judeţul Vrancea: DN 23 tronsonul Năneşti – Măicăneşti – limita jud. BR; DN 23A tronsonul Gologanu – Ciorăşti; DN 23B tronsonul Măicăneşti – Ciorăşti. DN 2N tronsonul Bogza – Dumbrăveni.

În Ilfov, sunt închise DN 2 tronsonul DNCB – limita jud. IL (deviere trafic DN1 – DN1B – Buzău); DN 3 tronsonul DNCB – limita jud. CL; DN 4 tronsonul DNCB – limita jud. CL, iar în judeţul Giurgiu este închise DN 41 tronsonul Băneasa – limita jud. CL.

Totodată, în judeţul Prahova este închis DN 1D tronsonul Albeşti Paleologu – limita jud. IL.

 

UPDATE ora 23:50 Intervenție de salvare, în urmă cu puțin timp, pe bulevardul Tomis din Constanța. Un panou publicitar s-a prăbușit, din cauza vântului puternic, peste un bărbat. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, persoana a rămas prinsă sub panoul pus la pământ de visolul puternic, fiind scoasă de pompieri și predată medicilor care au transportat victima la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

panou

UPDATE ora 23:45. Un autocar cu cetățeni bulgari, al căror avion nu a putut ateriza în Sofia și a fost nevoit să aterizeze pe Aeroportul Otopeni, a fost întors din drum la ieșirea din Capitală, pe Autostrada A2, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență, citat de Digi 24.

UPDATE ora 21:21. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Constanţa, pe drumul dintre Vadu şi Corbu sunt blocate 15 maşini, 14 autovehicule au rămas înzăpezite în zona Negru Vodă, alte zece autoturisme se află în zona localităţii Dorobanţu, iar un TIR este blocat la Valea Dacilor. În prezent, echipele de intervenţie intervin pentru deszăpezirea autovehiculelor, urmând ca apoi circulaţia acestora să se desfăşare în coloană, sub supravegherea poliţiştilor.

Marți seară, Poliția Română a anunțat că Autostrada Soarelui a fost închisă în totalitate pe ambele sensuri, în timp ce în județul Constanșa au fost închise toate drumurile naționale, cu excepția DN39 Constanța – Mangalia.

În plus, navigația pe Dunăre, între Porțile de Fier și Brăila, a fost suspendată din cauza vremii și a gheții care acoperă aproape întreg fluviul. De asemenea, manevrele de navigație în porturile maritime Midia-Năvodari, Constanța Nord și Sud și tranzitul prin Ecluza Agigea, pentru portul fluvio-maritim Agigea, au fost din nou suspendate marți după-amiază, de la ora 15,00, după intensificarea vântului.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a anunţat marţi că din cauza viscolului puternic din această noapte din Dobrogea este posibil să existe deconectări suplimentare de la energia electrică. De asemenea, ministrul a precizat că în România s-a înregistrat un consum record de gaze naturale luni şi în noaptea de luni spre marţi, de 72,4 milioane metri cubi, nivel estimat şi pentru marţi şi în noaptea de marţi spre miercuri.

Între timp, școlile rămân închise, din cauza condițiilor meteo, iar în București și alte patru județe, cursurile sunt suspendate până la sfârșitul săptămânii.

Măsurile anunțate de Ministerul Transporturilor

Ministerul Transporturilor a anunțat că adoptă o serie de măsuri de prevenție pentru realizarea circulației în condiții de siguranță pe sectoarele rutier și feroviar, având în vedere avertizările meteorologice pentru următoarea perioadă.

Pe sectorul rutier, închiderea drumurilor în anumite zone va avea loc anterior declanșării codului portocaliu pentru ca siguranța participanților la trafic să nu fie afectată, iar utilajele de deszăpezire să poată acționa eficient pe tronsoanele închise. De asemenea, utilajele suplimentare mobilizate în ultimele zile, din cadrul direcțiilor regionale ale CNAIR: Brașov, Iași, Timișoara, Craiova și Cluj-Napoca, sunt deja în dispozitiv în zonele vizate de avertizările meteorologice, pregătite să intervină. Pentru cele 7 județe ce se vor afla sub cod portocaliu, sunt mobilizate 491 de autoutilaje, 14 648 tone de sare și 3 500 tone de nisip. În plus, utilajele CNAIR sunt la dispoziția autorităților responsabile de gestionarea situațiilor de urgență pentru intervențiile ce au ca scop salvarea de vieți omenești.

Pe sectorul feroviar, la nivel național, pe toată perioada avertizărilor meteo, se vor introduce 560 de locomotive diesel în locul celor cu tracțiune electrică. Personalul CFR mobilizat este de 960 de angajați, iar mijloacele de intervenție, repartizate pe regionale conțin: 8 pluguri și 189 de drezine și utilaje multifuncționale.

„Fac apel la cetățeni, să nu plece la drum în zonele afectate, decât în cazuri de extremă necesitate și să consulte actualizările on-line ale Comandamentului Central de Iarnă din cadrul Ministerului Transporturilor și harta interactivă cu situația drumurilor și a trenurilor în timp real sau să apeleze numerele de telefon puse la dispoziție pentru o informare corectă asupra infrastructurii de transport. Prioritatea noastră rămâne siguranța tuturor participanților la trafic și a călătorilor.”, a declarat Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Cod portocaliu de viscol în 7 județe

ANM a emis o avertizare de Cod portocaliu de viscol pentru șapte județe, astfel:

Pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri (10/11 ianuarie), între orele 22 și 8, în judeţele Constanţa şi Tulcea vor fi intervale cu rafale de 70…80 km/h, ninsori puternicviscolite, dar şi precipitaţii mixte ce vor depune polei.

Totodată, în noaptea de marţi spre miercuri (10/11 ianuarie) şi în prima parte a zilei de miercuri (11 ianuarie), între oreșe 23 și 15, în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău şi Vrancea temporar viscolul va fi puternic, viteza vântului va atinge 70…80 km/h, troienind zăpada şi reducând vizibilitatea sub 50 m.

Cod galben de ninsoare în 11 județe

În plus, în intervalul 10 ianuarie, ora 21 – 11 ianuarie, ora 21, aria ninsorilor se va extinde dinspre extremitatea sud-estică şi va cuprinde treptat jumătatea de est a ţării, dar și Capitala. În cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi temporar în Dobrogea vor fi ninsori moderate cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Unele intensificări ale vântului vor fi şi în Oltenia, spulberând trecător zăpada.

UPDATE / Cod galben de ger și vânt în toată țara. Avertizările au fost actualizate de ANM

Cod galben de ger în toată țara

Interval de valabilitate: 10 ianuarie, ora 21 – 12 ianuarie, ora 10

În intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării. Astfel, minimele nocturne se vor situa în general între -17 şi -10 grade, iar maximele diurne vor fi negative.

harta_cod_galben_ger

Cum va fi vremea miercuri

Miercuri, deşi valorile termice vor fi mai ridicate decât în zilele precedente, vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării. În cursul zilei cerul va fi mai mult noros și va ninge în jumătatea de sud-est a teritoriului, iar în Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei, estul Munteniei, precum şi în Carpaţii de Curbură va fi viscol, rafalele de vânt urmând să atingă 50…60 km/h, iar pe arii restrânse 70…80 km/h. În Dobrogea local se vor menţine depunerile de polei. Intensificări ale vântului vor fi şi în sudul Olteniei şi pe crestele montane, astfel că trecător zăpada va fi spulberată. Noaptea înnorările vor fi temporare și doar pe arii restrânse vor mai fi ninsori slabe, cu precădere în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între -9 și -1 grad, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -16 și -8 grade. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

În București, vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea. În cursul zilei vor fi înnorări, iar până în orele amiezii va mai ninge slab.  Noaptea cerul va deveni treptat variabil. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -5 grade, iar cea minimă va fi de -12…-11 grade, mai scăzută în zona preorășenească până la -14 grade.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI