Județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți sunt vizate luni, 2 septembrie, de un cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat.

„Temperaturile maxime, deosebit de ridicate pentru această dată, vor fi de 35… 37 de grade Celsius, iar minimele, de 18… 20 de grade Celsius, valori ușor mai mari, în jurul a 23 de grade Celsius, urmând a se înregistra în Dealurile de Vest”, precizează ANM.

Codurile portocaliu și galben de caniculă sunt valabile luni, 2 septembrie. Foto: meteoromania.ro

În același timp, restul județelor din jumătatea de vest a țării se află sub cod galben de temperaturi deosebit de ridicate. Valorile înregistrate în aceste zone vor fi cu 7… 10 grade Celsius peste mediile multianuale.

Meteorologii anunță că temperaturile maxime din aceste regiuni vor fi în general de 32… 35 de grade Celsius.

Valul de caniculă se extinde

Începând de marți, 3 septembrie, canicula va cuprinde aproape toată țara, singurele zone care nu se vor afla sub avertizări meteo fiind litoralul și județele Harghita, Covasna și Brașov.

„În județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți canicula se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime, deosebit de ridicate pentru această dată, se vor situa în jurul a 37 de grade Celsius, iar minimele vor fi de 18… 20 de grade Celsius, valori ușor mai mari, în jurul a 23 de grade Celsius, urmând a se înregistra în Dealurile de Vest”, se precizează în mesajul ANM.

Restul teritoriului se va afla marți sub cod galben de căldură, meteorologii anunțând temperaturi maxime de 32… 35 de grade Celsius.

Codurile portocaliu și galben de caniculă au fost emise pentru marți, 3 septembrie. Foto: meteoromania.ro

Cum va fi vremea în București

Și locuitorii Bucureștiului vor avea parte de vreme caldă în aceste zile, conform prognozei speciale emise de ANM pentru intervalul 2 septembrie, ora 10.00 – 4 septembrie, ora 9.00.

În prima zi a intervalului, în Capitală se va înregistra o temperatură maximă de 32… 33 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 16… 18 grade Celsius.

De marți, 3 septembrie, vremea va deveni caniculară și în București. „Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 18… 19 grade Celsius, ușor mai scăzută în zona preorășenească”, transmite ANM.

 
 

Urmărește-ne pe Google News