Codul portocaliu a intrat în vigoare luni dimineață, însă marți meteorologii l-au prelungit până miercuri dimineața la ora 10:00.

Potrivit ANM sunt așteptate ploi abundente În nordul Olteniei și al Munteniei, în sudul Banatului, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse de peste 60…80 l/mp.

În prezent, în vigoare este și un cod galben valabil până în această seară. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării.

Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

 
 

Urmărește-ne pe Google News