Cea mai mare parte a ţării se află sub cod galben de ploi însemnate şi instabilitate atmosferică.
În Dobrogea, în estul și nord-estul Munteniei și în jumătatea de sud a Moldovei va ploua însemnat cantitativ. În Oltenia, vestul Munteniei, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul Banatului, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, frecvente descărcări electrice, vijelii și, izolat, grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20… 35 l/mp și izolat, peste 40 l/mp.
Meteorologii precizează că în cursul zilei de miercuri (2 iunie) în regiunile estice și sud-estice va continua să plouă în general moderat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze de 45… 55 km/h.
Opt judeţe sunt sub cod portocaliu de ploi abundente
În județele Tulcea, Constanța și în zona de munte a județelor Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova va ploua abundent și se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40…50 l/mp și izolat peste 70 l/mp.
În zona litorală și în bazinul vestic al Mării Negre temporar vântul va prezenta intensificări cu viteze de 55… 70 km/h.
În Capitală, vremea va fi rece pentru această perioadă. Cerul va fi noros, temporar va ploua și se vor înregistra cantități de apă, în general, de 20… 25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 9… 10 grade Celsius.