Meteorologii anunţă că de marţi, ora 12:00 şi până miercuri la ora 10:00, va fi cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local în Banat, Maramureș și la munte. Vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.
De asemenea, de la ora 14:00 şi până la ora 20:00 va fi în vigoare cod portocaliu de vijelii puternice în jumătatea nordică a Moldovei. Se vor înregistra rafale de vânt de peste 60…80 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și izolat 50…60 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala și în Transilvania, dar pe arii restrânse, precizează ANM.
Un cod galben va fi în vigoare de miercuri, ora 10.00 până joi ora 10.00. În acest interval, în Transilvania, Moldova și local în Banat, Oltenia, Muntenia și la munte vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.
Când va ploua în Bucureşti
Marţi, 24 august, vremea se va menține în general frumoasă și va fi călduroasă după-amiaza în Capitală. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cele minime vor fi de 16…18 grade.
Miercuri, vremea va deveni instabilă în Bucureşti. Înnorările se vor accentua treptat și mai ales spre seară și noaptea vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 17…18 grade.