Meteorologii anunță că zonele vizate de codul galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată sunt cele din sud-vest, în zona montană și submontană, iar la noapte (5/6 iulie) și mâine (6 iulie) treptat și în vest, centru, nord, nord-est și sud.
Potrivit meteorologilor, vor fi ploi cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25… 35 l/mp.
Începând de la ora 14.00 și până miercuri, ora 10.00, va intra în vigoare codul portocaliu de furtuni.
În după-amiaza zilei de astăzi, local în Oltenia, în nordul Munteniei și în Carpații Meridionali, apoi și în Banat, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, vor fi ploi torențiale, vijelii (rafale de peste 70… 80 km/h și izolat 90 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35… 40 l/mp și pe arii restrânse, 50… 60 l/mp.
Avertizare de caniculă
Totodată, meteorologii anunță că începând de la ora 12.00 și până la ora 20.00 aproape toată țara este sub cod portocaliu și cod galben de caniculă.
Valul de căldură se va menține în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade Celsius.
De asemenea, mai multe județe din vestul țării sunt sub avertizare de cod portocaliu de caniculă. În zonele joase din vestul și nord-vestul țării valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile maxime se vor apropia de recordurile absolute ale datei. După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36… 38 de grade Celsius, arată ANM.
Valul de caniculă continuă și miercuri
Pentru miercuri, 6 iulie, meteorologii au emis un cod galben de caniculă, care va intra în vigoare la ora 12.00 și va ține până la ora 20.00. Valul de căldură se va menține local în Muntenia și în jumătatea de sud a Moldovei, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade Celsius, precizează ANM.
Cum va fi vremea în București
În Capitală, vremea va fi caniculară, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 18… 21 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară și noaptea, dar condițiile pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului vor fi reduse.
Miercuri, vremea se va menține caniculară, disconfortul termic va fi în continuare ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate începând de după-amiază, când vor fi intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie, descărcări electrice și ploi torențiale.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade Celsius.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro