Autostradăzile A2 și A4 și zeci de drumuri naționale sunt blocate, din cauza viscolului. De asemenea, CFR Călători a anunțat anularea a zeci de trenuri, iar în București, mai multe zboruri au fost anulate. Până sâmbătă, la ora 10:00, 14 județe se vor afla sub cod galben de vânt.

În perioada următoare, în cea mai mare parte a ţării, vremea va fi geroasă atât noaptea, cât şi ziua, iar temperaturile minime se vor situa frecvent între -25 şi -15 grade.


SUMAR


14 judeţe sunt sunt Cod galben, avertizare valabilă până sâmbătă la ora 10:00. Fenomene vizate:intensificări ale vântului, zăpadă spulberată şi troienită.

În intervalul menţionat, în Dobrogea, Bărăgan şi Moldova va ninge în general slab cantitativ, dar vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 50…60 km/h şi pe arii restrânse 70 km/h, temporar spulberând şi troienind zăpada. Notă: Unele intensificări ale vântului vor fi mai fi în sud-vestul Olteniei, spulberând trecător zăpada depusă anterior.

În Moldova, Dobrogea şi Bărăgan, sâmbătă şi duminică (07 şi 08 ianuarie) vor fi intervale de timp în care va mai ninge, iar vântul va avea intensificări, spulberând şi troienind zăpada.

Până la ora 9:00, şi judeţele Dolj şi Mehedinţi vor fi sub cod galben de viscol.

În perioada următoare, în cea mai mare parte a ţării, vremea va fi geroasă atât noaptea, cât şi ziua, iar temperaturile minime se vor situa frecvent între -25 şi -15 grade.

Primul COD ROŞU din sezon. Jumătate de ţară blocată sub nămeţi

România anului 2017 a fost, vineri, sub puterea codurilor de toate culorile emise de specialiștii în meteorologie: galbene, portocalii sau chiar roșii. Un peisaj obișnuit de-acum în care România fie îngheață, fie nu se mai poate ridica de sub greutatea nămeților. Singura diferență față de anii precedenți este că, acum, autoritățile au închis rapid toate drumurile cu risc de înzăpezire.

Iarna anului 2017 marchează o primă ninsoare care dă bătăi de cap autorităților. Sunt zboruri anulate, trenuri care ajung la destinație cu câteva ore întârziere, porturi închise, zone izolate, fără curent electric și drumuri înzăpezite pe care nu se poate circula decât cu șenilatele. Spre deosebire de iernile trecute, anul acesta comandamentul de iarnă a închis din timp autostrăzile și zecile, dacă nu chiar sutele de drumuri naționale și europene îngropate sub nămeți, în special șoselele care traversează jumătatea de țară lovită de căderile masive de zăpadă.

Dar în 2014, lucurile nu au stat așa. Sute de mașini au rămas blocate pe șoselele înzăpezite, drumuri care, până la urmă, s-au închis de la sine din cauza căderilor abundente de zăpadă și a viscolului. La fel s-a întâmplat și iarna trecută, însă cea mai grea iarnă din ultimii ani, din 2012, chiar a fost una cu probleme serioase. Sute de mașini înzăpezite, zeci de localități izolate, mii de oameni sinistrați și zeci morți în nămeți la nivelul întregii țări.

Șoferii care, în plin cod roșu al iernii 2017 nu au ținut totuși cont de avertizările meteo și de restricțiile de circulație impuse de polițiștii de la ”Circulație” și s-au aventurat în necunoscut, au fost întorși din drum și li s-a interzis să intre pe tronsoanele de șosea considerate a fi periculoase. În plus, câteva microbuze și autobuze pline cu navetiști au fost escortate de polițiști până în locurile sigure. ”Azi dimineață la șase (n.r. vineri) polițiștii au observat că vizibilitatea era aproape de zero și au luat decizia să închidă Autostrada 2. La fel s-a întâmplat și în celelalte zone afectate de căderile masive de zăpadă unde au fost închise drumuri. Au fost însă și foarte multe apeluri la 112 ale șoferilor care au cerut ajutor. Aceștia au fost fie dirijați prin telefon, fie au fost escortați până la ieșirea din sectoarele de drum afectate. Acum (n.r. vineri seara) nu mai există raportări ale unor mașini blocate”, ne-au explicat surse din ”Interne”.

Acum cinci ani, pe șoseaua de centură a Capitalei au rămas îngropate în nămeți zeci de autoturisme. Câteva sute de oameni disperați au crezut că vor muri înghețați în propriile mașini captive de mai bine de 24 de ore  între localitățile ilfovene Măgurele și Jilava. După o noapte în care viscolul a suflat cu putere, mulți dintre cei blocați acolo și-au zis că că nu vor mai apuca zorii zilei. De teamă să nu degere cu tot cu copiii lor în mașinile rămase fără combustibil, oamenii au riscat și au plecat chiar și doi kilometri prin nămeți până la prima benzinărie. S-au întors la ceilalți sinistrați cu ceva de mâncare și câțiva litri de combustibil.

Şapte judeţe au fost sub cod roşu. Patru judeţe complet izolate. Ce s-a întâmplat vineri în ţară:

UPDATE: 22.42: 18 localităţi din judeţul Constanţa nu au în continuare apă potabilă. Stațiile de pompiare ale Regiei de Apă nu pot funcționa pentru că nu sunt alimentate cu energie electrică.

La ora 20.00, nu aveau apă potabilă oamenii din localitățile Ostrov, Oituz, Osmancea, Tătaru, Istria, Nuntaşi, Dulceşti, Plopeni, General Scărişoreanu, Olteni, Movila Verde, Independenţa, Furnica, Dumbrăveni, Corbu, Nicolae Bălcescu, Faclia şi din zona de intrare în Mihail Kogălniceanu, informează News.ro.

Regia Autonomă Județeană de Apă Constanța a anunțat că au fost remediate problemele doar în câteva localități. A fost remediată avaria la linia de tensiune ce alimentează și astfel a fost reluată furnizarea apei potabile în localitățile Pecineaga și Moșneni.

Oamenii, care locuiesc în cartierul Palazu Mare din Constanța, au apă la robintele la presiuni normale, începând cu ora 18. În jurul orei 19.30, s-a reluat alimentarea cu apă în Chirnogeni, Topraisar şi Biruinta, dar și în Cerchezu, Căscioarele, Viroaga şi Magura.

În continuare, localităţile Tuzla şi Eforie sunt alimentate prin cădere liberă din rezervoarele staţiilor de pompare.

UPDATE 23:23 ANM a emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu valabilă de vineri, de la 23:00, până sâmbătă, la ora 5:00. Avertizarea vizează intensificări ale vântului, ce vor depăși la rafală 70 – 85 km/h, ninsoare viscolită, vizibilitate redusă sub 50 m, în județul  Constanța: Constanța, Medgidia, Eforie, Murfatlar, Năvodari, Ovidiu, Techirghiol, Agigea, Castelu, Corbu, Cumpăna, Cuza Voda, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Poarta Albă, Valu lui Traian și în județul Tulcea: Tulcea, Babadag, Sulina, Baia, Beidaud, Beștepe, C.A. Rosetti, Casimcea, Ceamurlia de Jos, Chilia Veche, Ciucurova, Crișan, Frecăței, Jurilovca, Mahmudia, Maliuc, Mihai Bravu, Mihail Kogălniceanu, Murighiol, Nalbant, Nufăru, Pardina, Sarichioi, Sfântu Gheorghe, Slava Cercheză, Stejaru, Topolog, Valea Nucarilor.

De asemenea, meteorologii au anunțat intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 50-60 km/h, spulberând zăpada, ce determină scăderea vizibilităţii izolat sub 200m, într-un Cod galben emis pentru Dolj: Băilești, Bechet, Calafat, Dăbuleni, Afumați, Amărăștii de Jos, Bârca, Bistreț, Călărași, Caraula, Cârna, Catane, Cetate, Cioroiași, Ciupercenii Noi, Desa, Galicea Mare, Gângiova, Ghidici, Gighera, Giurgița, Goicea, Izvoare, Măceșu de Jos, Măceșu de Sus, Maglavit, Moțăței, Negoi, Ostroveni, Piscu Vechi, Plenița, Poiana Mare, Rast, Sadova, Seaca de Câmp, Siliștea Crucii, Unirea, Urzicuța, Verbița și Mehedinți: Drobeta-Turnu Severin, Vânju Mare, Bălăcița, Braniștea, Breznița-Ocol, Burila Mare, Corlățel, Cujmir, Dârvari, Devesel, Gârla Mare, Gogoșu, Gruia, Hinova, Jiana, Livezile, Obârșia de Câmp, Oprișor, Pădina, Pătulele, Poroina Mare, Pristol, Prunișor, Punghina, Rogova, Salcia, Șimian, Tâmna, Vânători, Vânjuleț, Vlădaia, Vrata;

UPDATE ora 21:58: Peste 900 de solicitări la Ambulanța București-Ilfov au fost înregistrate, vineri, în intervalul 8.00 – 20.00, a declarat managerul instituției, Alis Grasu.

Dintre cele peste 900 de solicitări, 518 erau urgențe de Cod Roșu și Cod Galben, informează Agerpres.ro.

„De vineri dimineață de la ora 8,00 până la ora 20,00 au fost înregistrate 942 de solicitări. Dintre acestea, 518 urgențe de Cod Roșu și Cod Galben. Dintre toate urgențele, 109 cazuri în loc public — 9 sincope, lipotimii, fracturi, luxații, entorse”, a declarat managerul Ambulanței București-Ilfov, Alis Grasu.

UPDATE ora 20:50: O mașină a armatei a rămas blocată în nămeți, între localitățile între Topraisar și Mereni, în timp ceintervenea pentru un caz medical în județul Constanța. Militarii, aflați la bordul vehiculului 6X6, au cerut ajutor, iar un utilaj de deszăpezire din localitatea Topraisar. Totodată, militari din cadrul ISU acționează la azilul de bătrâni din localitatea Cumpăna, care a rămas fără căldură. Militarii au plecat cu o mașină de teren și un camion pentru preluarea de alte cazuri medicale, printre care o gravidă și un copil, și pentru a asigura energia cu un generator de curent.

UPDATE ora 20:16: Școlile și grădinițele vor fi închise luni și marți, în București și Ilfov, a decis primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

UPDATE ora 20:15: Viscolul a lăsat în beznă mii de oameni în Constanța. Încă de dimineață, locuitorii din patru cartiere ale orașului nu au energie electrică.

„Din cauza viscolului puternic, zăpada a pătruns în cabinele metalice ale 6 posturi de transformare din municipiul Constanța. Acestea sunt localizate astfel: 2 PT in Km 5, 1PT Coiciu, 1PT Banu Mihalcea, 1 PT Doraly. În condițiile de viscol continuu, chiar și cu întreruperea de la rețea, acestea nu pot fi curățate complet pentru a asigura reluarea furnizării cu electricitate în condiții de siguranță”, a anunțat reprezentanții regiei de distribuție a energiei electrice Dobrogea.

Oamenii ar putea avea din nou energie eletrică în jurul orei 22, când se preconizează remedierea avariilor odată cu micșorarea intensității viscolului.

În judeţul Constanţa sunt afectate două linii de înaltă tensiune si au rămas nealimentate 45 linii electrice aeriene de medie tensiune total, 10 linii de medie tensiune parțial şi 1305 posturi de transformare, fiind afectate total sau parțial 63 localităţi (Orzaru, Strung, Saraiu, Dulgheru, Miorita, Piatra, Corbu, Palazu Mic, Gura Dobrogei, Gradina, Cheia, Ramnic, Sibioara, Lumina, Vadu, Sinoe, Istria, Castelu, Nazarcea, Baraganu, Potarnichea, Movila, Conacu, Plopeni, Credinta, Movila Verde, Satu Nou, Coslugea, Bugeac, Almalau, Izvoarele, Canlia, Casianu, Traian, Razoare, Lipnita, Gorun, Carvanul Mare, Carvanul Mic, Cuigiuc, Esichioi, Ostrov, Galita, Esichioi, Comana, Gen.Scarisoreanu, Casicea, Pelinu, Amzacea, Topraisar, Mereni, Miristea, Osmancea, Ciobanita, Mircea Voda, Tataru, Cotu Vaii, Darabani, Coroana, Valcele, Vartop, Albesti, Graniceri), iar parțial sunt nealimentate localitățile: Ovidiu , Mihai Viteazu, Neptun, Costinesti, Eforie Nord, Garlita .

Totodată, în judeţul Tulcea este afectată o linie de înaltă tensiune și au rămas nealimentate o linie electrică aerienă de medie tensiune total și 6 parțial , precum și 26 posturi de transformare. Din cauza defecțiunii, sunt afectate opt localităţi Baia, Murghiol, Cerbu, Rahmanu, Haidaru, Casimcea, Calica, Colina.

UPDATE ora 19:32: Acoperișul unui bloc a fost smuls de vânt în Brăila, oraș aflat sub codul roșu de ninsori și viscol. Mai multe echipaje de polițiști și pompieri au fost trimise la fața locului pentru a înlătura pericolul. Doar șansa a făcut ca nimeni să nu fie rănit din cauza bucăților de tablă, care au fost dislocate de vântul care a suflat cu putere, scrie Obiectiv Vocea Brăilei.

Polițiștii locali îi caută pe proprietarii mașinilor parcate în zonă pentru a-i înștiința să le mute.

UPDATE ora 19:20. Aproape 400 de cazuri de urgenţă de cod roşu şi galben au fost semnalate în cursul zilei de vineri, până la ora 16.45, la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF), pentru entorse, fracturi, traumatisme produse prin cădere şi degerături, a declarat, Alis Grasu, managerul SABIF, potrivit News.ro.

UPDATE ora 19:10: O femeie, în vârstă de 76 de ani, din satul Nicopole, județul Galați a fost la un pas de moarte, după ce ambulanța n-a putut ajunge s-o salveze din cauza viscolului și a nămeților uriași. Bătrâna a fost transportată cu ajutorul unei șenilate.

Femeii i s-a făcut rău, după ce a acuzat dureri în piept și stări de leșin. Ambulanța, care a plecat spre ea, s-a împotmolit în nămeți.

„Femeia de 76 de ani avea hipotensiune și dureri precordiale. Prima oară nu s-a ajuns la ea, iar ambulanța a fost repusă în mișcare și a reluat traseul, dar pe altă rută, mai lungă, prin orașul Tecuci”, a declarat dr. Mihai Polinschi, director SAJ Galați.

Din cauza nămeților uriași, ambulanța nu a mai putut înainta, așa că Inspectoratul pentru Situații de Urgență a trimis o șenilată.

„Ne deplasăm în satul Nicopole, comuna Drăgușeni, spre o femeie de 76 de ani care este cardiacă, prezintă și alte probleme de sănătate, drumul este blocat și altfel nu se ajunge la ea”, a declarat sublocotenent Cătălin Sebe, ISU Galați.

După ore bune de la apelul al 112, femeia a fost transportată cu șenilata, iar, mai apoi, dusă cu ambulanța la Spitalul din Tecuci.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

UPDDATE ora 18:37 Codul roșu de viscol pentru județele Constanța și Tulcea a fost ridicat.

UPDATE ora 18:15: Buzăul este sub asediul viscolului și al zăpezii. Principalele drumuri au fost  închise, spre nemulțumirea șoferilor aflaţi în tranzit. Zeci de navetişti, care doreau să ajungă în localitatea Poşta Câlnău, după o noapte de muncă, s-au revoltat atunci când autocarul cu care se deplasau a fost oprit la ieşire din Buzău, pe DN2 E85, de către forţele de ordine. La faţa locului a fost prezent şi prefectul judeţului, pentru a calma spiritele.

Oamenii s-au revoltat pentru că n-au fost lăsaţi să ajungă acasă din cauza impunerii codului roşu de viscol, drumul european 85 fiind închis. La faţa locului a ajuns şi prefectul judeţului Buzău. Aurelia Mitrea a refuzat să pună la dispoziție un utilaj de deszăpezire și un echipaj de poliție ca antemergător pentru ca oamenii să parcurgă cei 10 kilometri până acasă. Revoltați, navetiștii și-au vărsat nervii pe reprezentantul Guvernului în județ.

Polițiștii, care au amplasat filtrul de la ieșire din Buzău spre Râmnicu Sărat, l-au determinat pe șoferul autocarului cu navetiști să se întoarcă în oraș.

UPDATE ora 18.05: O femeie însărcinată din localitatea Dorobanțu, județul Tulcea, are nevoie de ajutorul medicilor, însă ambulanțele nu pot ajunge s-o salveze din cauza drumurilor acoperite de nămeți uriași. O șenilată a ISU Botoșani a fost trimisă în zonă pentru a o prelua pe gravidă. Acesta  urmează să fie transportată la Spitalul Județean Tulcea.

UPDATE ora 17:30. Bilanțul prezentat de ISU Călărași: Optzeci de autovehicule, între care mai multe autocare şi microbuze cu pasageri, au rămas blocate, vineri, pe drumurile din judeţul Călăraşi. Aproximativ 250 de persoane au fost salvate din maşinile blocate pe drumuri.

UPDATE ora 17:24 Județul Bihor rămâne sub Cod galben (avertizare nowcasting) de viscol până la ora 18.

UPDATE ora 16:50 Două județe au rămas sub cod roșu. Este vorba despre Constanța și Tulcea. În cazul lor, avertizarea meteo expiră la ora 18.00.

UPDATE ora 15:30 Două autocare sunt blocate lângă Râmnicu Sărat încă din zorii zilei. Pasagerii din cele două autocare sunt plecați de ieri din Chișinău, mașinile fiind oprite de poliție în benzinărie deoarece vizibilitatea era aproape zero.

UPDATE ora 14.20  Ministrul de Interne, Daniela Carmen Dan, a prezentat, în ședința de Guvern care a început la ora 14.00, situația din țară, în urma ninsorilor. Ea a spus că, în acest moment, în țară este următoarea situație: au fost sub cod roșu șapte județe, Buzău, Brăila, Vrancea, Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași. Dintre acestea, ultimele două județe, Călărași și Ialomița, au ieșit la ora 13.00 din codul roșu, iar Buzăul, Brăila și Vrancea rămân sub cod până la 16.00. Constanța și Tulcea au cod roșu prelungit până la ora 18.00.

Ministrul de Interne a prezentat și câteva statistici. Astfel, în această perioadă au fost evacuate 641 persoane, în zonele cu cod roșu. La nivel national sunt implicați 8700 de lucrători și 4.600 de utilaje.  45.000 de consumatori sunt afectați de lipsa curentului, și 60 de localități sunt în prezent fără current.

A avut loc și un deces, la Amara, o persoană care a fost găsită decedată de echipele de intervenție, însă cauza morții nu poate fi evidențiată. Ministrul de Interne a mai spus că s-au făcut 500 de intervenții medicale.

”Ne concentrăm pe evitarea tragediilor și prevenției. Salvarea de vieți omenești este prioritatea noastră”, a afirmat ministrul de Interne.

Potrivit ANM, de la ora 13:00 până la ora 23:00, Bucureștiul și 19 județe se vor afla sub cod galben de ninsori. În același interval, opt județe (Vrancea, Buzău, Ialomița, Călărași, Galați, Brăila, Tulcea și Constanța) se vor afla sub cod portocaliu de viscol puternic.

De la ora 23:00 și până sâmbătă, la ora 10:00, 14 județe se vor afla sub cod galben de vânt.

UPDATE ora 14:00 În judeţul Olt, se acționează cu 133 de utilaje pe cei peste 1200 de kilometri de drumuri naționale și județene și se împrăștie material antiderapant, în special în pante și curbe. Din datele transmise de societatea care se ocupă cu distribuția energiei electrice, la această oră sunt 11 localități nealimentate parțial cu energie electrică.

Două autocare ce veneau de la Chișinău și se îndreptau spre București au fost oprite de polițiști la Râmnicu Sărat. Alte 30-40 de autoturisme sunt blocate în același loc, potrivit Digi 24.

UPDATE ora 13:45 În urmă cu scurt timp s-a încheiat intervenția de pe autostrada A 2 (kilometrul 196, pe sensul spre Constanța), unde au acționat 15 militari ai Regimentului 53 Rachete Antiaeriene, cu două mijloace tehnice de mare tonaj și un autovehicul cu șenile, pentru deblocarea autovehiculelor înzăpezite și evacuarea a 10 persoane (nouă adulți și un copil).

UPDATE ora 13:30 La intrarea pe DN 24 D viscolul este atât de puternic încât a răsturnat placa pe care scria că drumul este blocat. ISU Galați a fost nevoit să intervină aici pentru deblocarea oamenilor prinşi în trafic.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

”Am intervenit într-o situaţie cu patru cetăţeni moldoveni, trei adulţi şi un copil care au derapat şi au ajuns cu maşina în şanţ. Au fost salvaţi şi cazaţi la Primăria Tg. Bujor. Au mai fost 11 cetăţeni austrieci cu un microbuz prinşi de viscol în trafic. Au fost scoşi şi sunt cazaţi la Primăria din Cudalbi”, a precizat lt.col. Eugen Chiriţă, de la ISU Galaţi.

Șoferii blocați pe drumul care face legătura între Brăila și Galați sunt nevoiți să aștepte în mașini deschiderea drumurilor.

,,Sunt din Brăila. Am venit aici la Galaţi cu marfă, de dimineaţă, şi m-a prins aici viscolul. Acum nu pot să mă mai întorc la Brăila. E închis drumul. Nu ştiu ce o să fac, că nu văd deocamdată ca vremea să se aşeze”, a spus Mădălin Drăghici (foto).

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

,,Trebuia să vin la Galaţi, la serviciu. De la şase am venit, dar acum trebuie să ne întoarcem şi suntem aici prinşi, nu ne lasă înapoi. Nu ştiu ce să zic, poate se mai linişteşte vremea, la muncă trebuia să venim, suntem brăileni care muncesc la Galaţi”, a spus Vasile, alt brăilean boocat la Galați de viscol.

Și DN 25 Tecuci-Galaţi este închis din cauza codului portocaliu de viscol, iar ieşirea din municipiul Tecuci în direcţia Galaţi este restricţionată de Poliţia Rutieră.

UPDATE ora 13:15  În urma cu putin timp, autorităţile din Bulgaria au luat măsura închiderii circulaţiei rutiere pe podul de legătura cu ţara noastră între CALAFAT şi VIDIN pentru toate categoriile de autovehicule.

În Bulgaria există restricții de circulație din cauza condițiilor meteo nefavorabile, fiind în vigoare cod galben de ninsoare.

Și în Dolj există probleme din cauza căderilor de zăpadă, poliţiştii doljeni fiind la datorie, monitorizând traficul rutier şi informând participanţii la trafic cu privire la situaţia drumurilor din judeţul Dolj.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Şoferii sunt rugaţi să respecte indicaţiile politistilor rutieri şi în situaţia în care doresc sa plece la un drum să se informeze permanent cu privire la starea tronsolului de drum pe care urmează să îl parcurgă.
Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic.

UPDATE ora 12:30 Cinci localități sunt afectate de întreruperi în alimentarea cu energie electrică în județul Galați. La această oră, sunt cinci localități în care este întreruptă parțial alimentarea cu energie electrică: Ivești (250 de abonați), Șivița (900 de abonați), Tătarca (400 de abonați), Ijdileni (300 de abonați), Sat Costi (300 de abonați).

La Primăria Cudalbi, tot din județul Galați, se află 11 cetățeni austrieci, surprinși de viscol în trafic.

UPDATE ora 11:55 Șoferii care circulă pe autostrada Arad – Nădlac au fost atenționați, prin intermediul panourilor electronice de pe autostradă, despre riscul de a lovi balizele rupte de vijelie. Este cod galben de vânt la Arad.

UPDATE ora 11:50 În judeţul Constanţa au rămas nealimentate total 43 linii electrice aeriene de medie tensiune, 3 linii de medie tensiune sunt alimentate parțial, şi 1324 posturi de transformare. Sunt afectate total sau parțial 90 localităţi.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

UPDATE 11:30 În Brăila, 42 de localităţi au rămas fără curent electric. În total 17.247 abonaţi sunt afectaţi, 39 de echipe ale Electricafiind în teren pentru intervenţii.

UPDATE 11:15 Conform informaţiilor primite de la ISU „Barbu Ştirbei” Călăraşi în prezent sunt 37 de localităţi fără curent electric, 31.000 de abonaţi fiind afectaţi. Pompieri ISU s-au ocupat şi de transportul la spital a două gravide din Lehliu Sat şi Floroaica.

UPDATE ora 10:45 Reactorul 1 al centralei nucleare de la Cernavodă a fost oprit controlat, din motive de securitate.

UPDATE ora 10:40 La această oră este în plină derulare o operațiune de salvare a 9 nouă pasageri plus şoferul, dintr-un microbuz care a rămas blocat pe raza localității Bulhacu de pe DN2 B Buzău-Brăila. Un tir care a derapat a blocat tot carosabilul iar mașina de transport persoane a rămas blocată pe druml în plin viscol. Oamenii s-au speriat şi au sunat la 112 dar echipele de la drumuri naționale nu au putut pătrunde pe sensul dinspre Buzău din cauza mașinii de mare tonaj care a blocat drumul.

UPDATE ora 10:35 Codul roșu a fost prelungit până la 18:00 pentru nord-estul jud. Constanța, estul jud. Tulcea – zona Deltei Dunării și până la ora 16:00 pentru nord-estul jud. Buzău, nord-vestul jud. Brăila. În plus, a fost instaurat cod roșu și pentru sudul și sud-estul jud. Vrancea.

UPDATE ora 10:25 Din cauza vremii nefavorabile Arhiepiscopia ”Dunării de Jos” a hotărât, pentru protecția credincioșilor, să nu mai săvârșească tradiționala slujbă de Bobotează în aer liber. Credincioșii sunt așteptați să participe la Sfânta Liturghie în biserici.

UPDATE ora 10:15 Zona Cazino, din Constanța, este blocată din cauza viscolului și a zăpezilor căzute. O filmare a Claboo Media demonstrează modul în care natura s-a dezlănțuit la malul mării.

UPDATE ora 10:10 La Valu lui Traian, în județul Constanța, un tranformator a explodat, lăsând fără curent locuitorii. Traficul în localitate este blocat.

UPDATE ora 10:00 Mai mulți șoferi brăileni care au ajuns în dimineața acestei zile la Galați, pe DN 22B, au rămas blocați după ce drumul s-a închis.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Situația nu este foarte bună nici în Galați, unde zăpada a pus stăpânire pe oraș

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

UPDATE ora 9:55 Din cauza viscolului puternic și a vizibilității sub 10 metri, DN25 a fost ânchis pe segmentul Șendreni-Hanu Conachi, pentru toate tipurile de mașini.

UPDATE ora 9:45 Nouă pasageri ai unui microbuz sunt blocați de mai multe ore în frig, într-un microbuz, pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 77.

UPDATE ora 9:25 Arhiepiscopia Tomisului a anulat procesiunea de Bobotează din Portul Tomis.

UPDATE ora 9:20 Un copil de doi ani, cu gripă, este blocat pe un drum național închis de viscol. Micuțul, din localitatea Boldu, se află în stare gravă după ce fost diagnosticat cu grip,ă iar salvatorii fac eforturi disperate să parcurgă cei 30 de kilometri până la spitalul din Râmnicu Sărat. O ambulanță cu antemergător de la Secția de Drumuri Naționale a plecat din comuna Boldu însă DN 22 pare de netrecut din cauza viscolului care a redus vizibilitatea până aproape de zero.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

UPDATE ora 9:10. Centrul Infrotrafic anunță că, la ora 8:45, din cauza zăpezii şi a viscolului, sunt închise următoarele sectoare de drumuri naţionale:

A2 BUCUREŞTI – CONSTANŢA;

JUDEŢUL BUZĂU:

  • DN 2B BUZĂU – BRĂILA;
  • DN 22 RÂMNICU SĂRAT – BRĂILA;
  • DN 2(E85);
  • DN 2C BUZĂU – SLOBOZIA;
  • JUDEŢUL VRANCEA:
  • DN 2N BOGZA – DUMBRĂVENI;
  • DN 23A GOLOGANU – CIORĂŞTI;
  • DN 23B MĂICĂNEŞTI – CIORĂŞTI;

JUDEŢUL BRĂILA: TOATE DRUMURILE NAŢIONALE

  • DN 2B
  • DN 22
  • DN 21;
  • DN 23;
  • DN 22D;

JUDEŢUL CĂLĂRAŞI: TOATE DRUMURILE NAŢIONALE

  • DN 3;
  • DN 3A;
  • DN 3B;
  • DN 4;
  • DN 21;
  • DN 31;
  • DN41;

JUDEŢUL CONSTANŢA: TOATE DRUMURILE NAŢIONALE

  • DN 3;
  • DN 22;
  • DN 2A;
  • DN 3C;
  • DN 39;
  • DN 38;
  • DN 22C;
  • DN22A; DN SECUNDARE CĂTRE STAŢIUNI (39D, 39C; 39B; 39A);

JUDEŢUL IALOMIŢA: TOATE DRUMURILE NAŢIONALE

  • DN 21;
  • DN 2C;
  • DN 2;
  • DN 2A;
  • DN 1D;
  • DN 21A;
  • DN 3B

JUDEŢUL GALAŢI:

  • DN 24D TULUCEŞTI – LIMITA VASLUI;
  • DN 22B – DIG;
  • DN 25 ŞENDRENI – HANU CONACHI;

JUDEŢUL ILFOV:

  • DN 2 (E85);
  • DN 4;
  • DN 3 BRĂNEŞTI CĂTRE CĂLĂRAŞI (KM 20-25);

JUDEŢUL TULCEA:

  • DN 22(E87) MĂCIN – TULCEA CĂTRE CONSTANŢA;
  • DN 22E GARVĂN – I.C.BRĂTIANU;
  • DN 22D MĂCIN – HORIA – CIUCUROVA – DOUĂ CANTOANE;
  • DN 22A CATALOI -TOPOLOG;
  • DN 22F NALBANT – HORIA;

Drumuri restrictionate pentru autovehiculele cu MTMA mai mare de 7,5 tone:

JUDEŢUL GIURGIU:

  • DN 5B GIURGIU – GHIMPAŢI;

JUDEŢUL GALAŢI:

  • DN 24
  • DN 25
  • DN 25A
  • DN 26
  • DN 26A
  • DN 2B
  • DN 22B

JUDEŢUL BUZĂU:

  • DN 10

UPDATE ora 8:30 Șase județe, Buzău, Brăila, Tulcea, Constața, Ialomița și Călărași se află sub cod roșu de viscol valabil de la ora 8:20 până la ora 13:00.

Astfel, în zona: sud-estul jud. Buzău, jumătatea sudică a jud. Brăila, jumătatea sud-vestică a jud. Tulcea, vestul jud. Constanța, cea mai mare parte a jud. Ialomița și Călărași; – Județul Buzău: Pogoanele, Brădeanu, C.a. Rosetti, Cilibia, Florica, Glodeanu Sărat, Glodeanu-Siliștea, Largu, Luciu, Padina, Rușețu, Scutelnici, Smeeni; – Județul Brăila: Făurei, Ianca, Însurăței, Bărăganul, Berteștii de Jos, Bordei Verde, Ciocile, Cireșu, Dudești, Frecăței, Gropeni, Mărașu, Mircea Vodă, Roșiori, Stăncuța, Surdila-Găiseanca, Surdila-Greci, Traian, Tufești, Ulmu, Unirea, Victoria, Viziru, Zăvoaia; – Județul Ialomiţa: cea mai mare parte a județului; – Județul Constanța: Cernavodă, Hârșova, Adamclisi, Aliman, Ciobanu, Cogealac, Crucea, Gârliciu, Ghindărești, Horia, Ion Corvin, Lipnița, Mircea Vodă, Oltina, Pantelimon, Peștera, Rasova, Saligny, Saraiu, Seimeni, Siliștea, Târgușor, Topalu, Tortoman, Vulturu; – Județul Călărași: Călărași, Budești, Fundulea, Lehliu Gară, Alexandru Odobescu, Belciugatele, Borcea, Cuza Voda, Dichiseni, Dor Mărunt, Dorobanțu, Dragalina, Dragoș Vodă, Frăsinet, Grădiștea, Gurbănești, Independența, Jegălia, Lehliu, Luica, Lupșanu, Mânăstirea, Modelu, Nana, Nicolae Bălcescu, Perișoru, Roseți, Sărulești, Sohatu, Ștefan cel Mare, Ștefan Vodă, Tămădău Mare, Ulmu, Unirea, Vâlcelele, Valea Argovei, Vasilați, Vlad Țepeș; – Județul Tulcea: Babadag, Baia, Beidaud, Casimcea, Cerna, Ciucurova, Dăeni, Dorobanțu, Hamcearca, Horia, Izvoarele, Mihai Bravu, Mihail Kogălniceanu, Nalbant, Ostrov, Peceneaga, Sarichioi, Slava Cercheză, Stejaru, Topolog, Turcoaia;

Se vor semnala : intensificări ale vântului cu rafale de peste 85 km/h, zăpadă puternic viscolită și troienită, vizibilitate redusă spre zero.

UPDATE ora 8:25 Un microbuz este blocat în județul Ialomița din cauza zăpezii.

UPDATE ora 8:20 Aeroportul Mihail Kogălniceanu și porturile fluviale și maritime din Constanța au fost închise.

UPDATE ora 8:00 S-a luat decizia închiderii tuturor Drumurilor Naționale din județele Constanța, Brăila, Ialomița și Călărași.

UPDATE ora 7:55 Începând cu ora 9:00, cel puțin până la ora 14:00, pentru județul Buzău va intra în vigoare COD ROȘU de VISCOL și NINSORI.

UPDATE ora 07.43: Peste 40 de maşini au rămas blocate în zăpadă pe drumuri din judeţul Constanţa, vineri dimineaţă, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă intervenind pentru scoaterea acestora.

Conform Poliţiei Române, patru drumuri naţionale din Constanţa au fost închise din cauza viscolului. Acestea au rămas blocate în localitățile Mihail Kogalniceanu, Oituz, Vălu lui Traian, Lumina. Peste 75 de localități din Cosntanța au rămas fără curent electric. Toate drumurile naționale și județene din județul Constanța sunt închise.

 

UPDATE ora 7:35  Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (7:30), din cauza zăpezii şi a viscolului, sunt închise următoarele sectoare de drumuri naţionale:

A2 BUCUREŞTI – CONSTANŢA;

JUDEŢUL BUZĂU:

DN 2B BUZĂU – BRĂILA;
DN 22 RÂMNICU SĂRAT – BRĂILA;
DN 2(E85) BUZĂU – RÂMNICU SĂRAT;
DN 2C BUZĂU – SLOBOZIA;

JUDEŢUL GIURGIU:

DN 5 BUCUREŞTI – GIURGIU

JUDEŢUL VRANCEA:

DN 2N BOGZA – DUMBRĂVENI;
DN 23A GOLOGANU – CIORĂŞTI;
DN 23B MĂICĂNEŞTI – CIORĂŞTI;

JUDEŢUL BRĂILA: TOATE DRUMURILE NAŢIONALE

DN 2B
DN 22
DN 21;
DN 23;
DN 22D;

JUDEŢUL CĂLĂRAŞI:

DN 3A DRAJNA – FETEŞTI;

JUDEŢUL CONSTANŢA:

DN 3 MURFATLAR – OSTROV;
DN22 MIHAI VITEAZU – OVIDIU;
DN2A GIURGENI – CONSTANŢA;
DN3C CONSTANŢA – A4;
JUDEŢUL GALAŢI:

DN 24D TULUCEŞTI – LIMITA VASLUI;

JUDEŢUL ILFOV:

DN 2 (E85);

JUDEŢUL IALOMIŢA:

DN 21 BĂRĂGANU – ŢĂNDĂREI;
DN 2C SLOBOZIA – BUZĂU:

JUDEŢUL TULCEA:

DN 22;

Drumuri restrictionate pentru autovehiculele cu MTMA mai mare de 7,5 tone:

JUDEŢUL GIURGIU:

DN 5B GIURGIU – GHIMPAŢI

JUDEŢUL GALAŢI:

DN 24
DN 25
DN 25A
DN 26
DN 26A
DN 2B
DN 22B

JUDEŢUL BUZĂU:

DN 10

UPDATE ora 7:25 CFR Călători a anulat 41 de trenuri, șase InterRegio și 33 Regio, din cauza avertizărilor meteo de cod portocaliu și galben de ninsori și viscol.

Cele șase trenuri IR anulate sunt: IR 1581 București Nord (pl. 7:30) — Constanța (sos. 9:35), IR 1587 București Nord (pl. 16:00) — Constanța (sos. 18:05), IR 1582 Constanța (pl. 13:00) — București Nord (15:05), IR 1588 Constanța (pl. 19:00) — București Nord (21:05), IR București Nord (pl. 6:40) — Slobozia Veche (sos. 8:58) și IR 1776 Slobozia Veche (pl. 20:20) — București Nord (sos. 23:08).

În ceea ce privește cele 35 de trenuri Regio care au fost anulate, acestea sunt cele care circulau pe relațiile Constanța — Mangalia, Slobozia Veche — Fetești, Slobozia Veche — Țăndărei, București Obor — Fetești, Țăndărei — Fetești, Ciulnița — Constanța, Ciulnița — Slobozia Veche, Medgidia — Tulcea și retur și Mărășești – Galați și Mărășești – Tecuci.

UPDATE ora 7:00. Pe DN2B, în judeţul Buzău, în dreptul localităţii Bentu, un microbuz cu 11 pasageri a fost scos de pe şosea, fără a fi răsturnat. Pe drum s-a intervenit cu un utilaj, iar microbozul a fost pus din nou în circulaţie şi şi-a continuat drumul până în Brăila.

Centrul Infotrafic transmite că, la ora 6:35, din cauza zăpezii şi a viscolului, sunt închise următoarele sectoare de drumuri naţionale:

A2 BUCUREŞTI – CONSTANŢA;

JUDEŢUL BUZĂU:

  • DN 2B BUZĂU – BRĂILA
  • DN 22 RÂMNICU SĂRAT – BRĂILA
  • DN 2(E85) BUZĂU – RÂMNICU SARAT
  • DN 2C BUZĂU – SLOBOZIA

JUDEŢUL GIURGIU:

  • DN 5 BUCUREŞTI – GIURGIU

JUDEŢUL VRANCEA:

  • DN 2N BOGZA – DUMBRĂVENI
  • DN 23A GOLOGANU – CIORĂŞTI
  • DN 23B MĂICĂNEŞTI – CIORĂŞTI

JUDEŢUL BRĂILA:

  • DN 2B BUZĂU – BRĂILA
  • DN 22 RÂMNICU SĂRAT – BRĂILA

JUDEŢUL CĂLĂRAŞI:

  • DN 3A DRAJNA – FETEŞTI;

JUDEŢUL CONSTANŢA:

  • DN 3 MURFATLAR – OSTROV;
  • DN22 MIHAI VITEAZU – OVIDIU;
  • DN2A GIURGENI – CONSTANŢA;
  • DN3C CONSTANŢA – A4

Drumuri restrictionate pentru autovehiculele cu MTMA mai mare de 7,5 tone:

JUDEŢUL GIURGIU:

  • DN 5B GIURGIU – GHIMPATI

JUDEŢUL GALATI:

  • DN 24
  • DN 25
  • DN 25A
  • DN 26
  • DN 26A
  • DN 2B

DN 22B

UPDATE ora 22:00. A început să ningă uşor în judeţele Braşov, Dâmboviţa şi Vâlcea, iar în judeţul Constanţa, în Medgidia, plouă în judeţul Constanţa. În celelalte judeţe vizate de atenţionarea meteo nu sunt semnalate probleme până la această oră. Pe autostrada A1 ninge pe ambele tronsoane (Bucureşti – Piteşti şi Deva – Sibiu), se acţionează cu autospeciale, iar pe autostrada A2 ninge uşor şi de asemenea, se acţionează.

La ora aceasta pe A2 ninge uşor între km 20(Brăneşti)-65(Lehliu-Gara) şi km 160(Cernavodă)-190(Medgidia).Pe celelalte sectoare ale A2 alternează ploaie măruntă  cu lapoviţă fără a crea probleme de vizibilitate sau depunere pe carosabil. Pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti este lapoviţă între km.10-km 30 iar între km.30-km.120 ninge uşor.

Patru trenuri InterRegio au fost anulate, pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa. Acestea sunt IR 1581 şi IR 1587, care pleacă vineri 6 ianuarie din Bucureşti la orele 7:30, respectiv 16:00. Celelalte două sunt IR 1582 şi IR 1588, care pleacă din Constanţa la orele 13:00, respectiv 19:00.


Un cod galben de ninsori a intrat în vigoare începând cu ora 22:00, până vineri, la ora 20:00. În intervalul menţionat aria ninsorilor se va extinde treptat dinspre Lunca Dunării și va cuprinde sudul, centrul și estul țării. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent. Va fi viscol în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h. În Carpaţii de Curbură şi zona înaltă din Carpații Meridionali rafalele vor depăşi 80…90 km/h, iar zăpada va fi spulberată și troienită. La începutul intervalului pe litoral vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei.

Începând de această noapte, de la ora 2:00, până vineri, la ora 18:00, mai multe județe din țară și Bucureștiul vor fi sub cod portocaliu. Tot din această noapte, gerul va pune stăpânire pe România. Temperaturile vor ajunge şi la -10 grade, ziua. Cel mai frig va fi în Transilvania unde în depresiuni, temperaturile vor scădea până la minus 25 de grade Celsius.

“Un nou val de ninsori va cuprinde partea de sud a ţării – Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, dar şi în sud-estul Transilvaniei. Aceste ninsori vor deveni pe parcursul nopţii moderate cantitativ. Se va depunde strat de zăpadă care în partea de sud va fi mai consistent. Ninsorile vor continua şi vineri, cu precădere în zona de est. În plus, vântul se va intensifica tot din această seară în aceleaşi regiuni. Ne aşteptăm la un episod de vreme severă, cu viscol puternic”, a declarat pentru TVR Maria Tomescu, meteorolog ANM.

În oraşele mari, gerul năprasnic se va simţi cel mai tare în Cluj-Napoca, Braşov, Sibiu şi Baia Mare, unde spre dimineaţă vor fi temperaturi ce se vor apropia de minus 20 de grade Celsius. În plus, de miercuri, în Transilvania revin şi ninsorile. Şoferii care au drum în zone de munte trebuie să se pregătească pentru trafic în condiţii de iarnă.

Comandament de iarnă la MAI

Autoritățile s-au pregătit pentru venirea codului portocaliu, iar la sediul Ministerului de Interne a fost convocat un comandament de iarnă.

ANM a anunțat, la comandamentul de iarnă de la Ministerul de Interne, că mai multe județe din țară ar putea intra sub cod roșu de viscol. Este vorba despre județele Buzău, Brăila, Ialomița și Vrancea. „Vor fi ninsori însemnate cantitativ, se va depune strat consistent de zapada, va fi viscol în Dobrogea, Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei”, a spus Elena Mateescu, director general ANM. La acest moment, modelele indică intervale de timp mâine în care intensificările de vânt pot depăși 90 km la oră, vizibilitatea spre zero. Este să emitem o avertizare de tip cod roșu în intervalul de timp 8-14, mâine”, a adăugat ea.

Peste 80 de utilaje şi aproximativ 150 de persoane sunt pregătite pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pe toate cele 1159 de străzi ale Sectorului 1, anunţă primăria. Şi Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 a dispus măsuri specifice în vederea combaterii efectelor fenomenelor meteorologice.

Totodată, minim 150 de persoane, vor acţiona în permanență (24 h din 24 h), în vederea îndepărtării manuale a zăpezii de pe trecerile de pietoni, din staţiile RATB, refugii RATB, căi de acces în instituţiile publice etc. Numărul personalului va fi suplimentat, în funcţie de condiţiile meteo.

Poliția Română a anunțat că peste 6.500 de polițiști vor acționa suplimentar față de efectivul curent, în București și în 25 de județe aflate sub avertizare de cod galben și cod portocaliu de ninsori însemnate cantitativ și viscol puternic, pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de risc.

De asemenea, MAI a anunțat că la nivelul județelor unde sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase, peste 3.400 pompieri cu peste 100 utilaje grele sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților locale. În completarea acestora pot fi suplimentați încă 6.800 salvatori militari, transmite MAI.

De asemenea, au fost dislocate în zonele vizate 18 echipaje cu autospeciale și șenilate, după cum urmează:

Grupări de sprijin formate din autospecială de tractare și autospecială cu capacitate mărită de trecere (șenilată/UTV):

  • Unitatea Specială pentru Intervenție în Situații de Urgență ISU Călărași
  • ISU Neamț ISU Brăila
  • ISU Mureș ISU Buzău
  • ISU Suceava ISU Ialomița
  • ISU Botoșani ISU Tulcea
  • ISU Harghita ISU Giurgiu
  • ISU Timiș ISU Teleorman

Grupări de sprijin formate din autospecială de transport personal și victime multiple:

  • ISU Iași ISU Brăila
  • ISU Vaslui ISU Buzău

Grupări de sprijin formate din autofreză de zăpadă multifuncțională:

  • ISU Suceava ISU Buzău
  • ISU Botoșani ISU Brăila

La eventualele misiuni de căutare-salvare a persoanelor surprinse de manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă sunt pregătite să intervină cu cele 34 autovehicule şenilate cu capacitate mărită de trecere, în sprijinul acestora putând fi solicitate alte 7 astfel de mijloace ale CNAIR, în baza protocolului de colaborare încheiat între cele două instituţii.

La misiunile de salvare pot fi utilizate 29 autospeciale pentru transport personal și victime multiple, 27 autofreze pentru deblocarea drumurilor, precum și autospeciale de intervenție la incendii și autospeciale SMURD.

În Bucureşti, stratul de zăpadă poate ajunge până la 50 cm

Şi primarul Capitalei, Gabriela Firea, a convocat joi comandamentul de iarnă la Primăria Capitalei, după ce meteorologii au emis avertizări de vreme rea pentru următoarea perioadă, când în Bucureşti se pot depune până la 50 de centimetri de zăpadă.

„Administraţia Naţională de Meteorologie apreciază că pe parcursul acestui episod de vreme severă se vor înregistra în jurul a 20-25 de litri de apă pe metru pătrat sub formă de ninsoare, dar pentru că vântul este foarte puternic, există posibilitatea ca stratul de zăpadă să măsoare 10-15 centimetri, iar în zonele mai adăpostite acesta poate să meargă până spre 30-40, poate chiar 50 de centimetri”, a declarat Gabriela Băncilă, şef al Centrului Naţional de Prognoză Meteo.

Joi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a trimis bucureștenilor mesaje de avertizare cu privire la fenomenele meteo periculoase, pe cele 40 de panouri electronice. Panourile sunt amplasate în zonele: rondul Piața Unirii, Piața Universității, rondul Piața Obor, Splaiul Independenței (podul Izvor), Șoseaua Giurgiului, Piața Domenii, Bld. Obregia, intersecția cu strada Nițu Vasile, Piața 1 Mai. Mesajele au intrat cu frecvență mai ridicată în primele 2 ore de la remiterea mesajului.

Cum să faci față viscolului

MAI a postat, pe Facebook, o serie de sfaturi utile pentru a face față vremii severe.

• Ascultaţi la radio, televiziune, buletinele meteorologice şi informaţiile autorităţilor locale responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă.

• Mâncaţi regulat şi beţi lichide, dar evitaţi excesul de cofeină şi alcool.

• Evitaţi să vă extenuaţi când curăţaţi zăpada depusă. Efortul fizic în condiţii de frig extrem poate cauza un atac de inimă. Înainte de a ieşi afară pentru a face efort fizic, este necesară o încălzire a organismului.

• Fiţi atenţi la semnele de îngheţ. Acestea includ pierderea simţurilor şi culoarea albă a vârfurilor degetelor de la mâini, de la picioare, urechilor şi nasului. Dacă observaţi astfel de simptome, solicitaţi imediat ajutor medical.

• Fiţi atenţi la semnele de hipotermie. Acestea includ frisoane incontrolabile, pierderea memoriei, dezorientare, incoerenţă, exprimare neclară, somnolenţă şi epuizare aparentă. Dacă observaţi astfel de simptome, duceţi victima într-un spaţiu călduros, îndepărtaţi-i hainele umede, încălziţi-i mai întâi partea centrală a corpului şi, dacă victima este conştientă, administraţi-i băuturi calde non-alcoolice.

• Solicitaţi ajutor medical cât mai urgent posibil.

• Economisiţi combustibilul pentru încălzit, dacă este necesar, menţinând temperatura în casă mai redusă decât în mod normal. Închideţi temporar alimentarea cu căldură în anumite camere.

Utilizaţi autoturismul, numai dacă este absolut necesar. Dacă trebuie să conduceţi, luaţi următoarele măsuri:

1. Circulaţi doar ziua, niciodată singur, şi anunţaţi cunoştinţele despre programul dumneavoastră.

2. Folosiţi drumuri principale; evitaţi drumurile secundare considerate scurtături.

Sfaturi pentru șoferi

Conducerea pe timp de iarna este un capitol care poate pune probleme chiar și șoferilor experimentați. Schimbarea condițiilor meteo, cu apariția gheții și a zăpezii, necesită o adaptare rapidă a stilului de conducere.

Este important ca mașina să fie complet curățată de zăpadă și/sau de gheață, pentru a nu pune în pericol șoferul și pe ceilalți conducători auto într-o situație periculoasă.

În timpul deplasării, este recomandat să se păstreze o distanță generoasă față de mașina din față, astfel încât să să frâneze în condiții de siguranță. Folosiți cât mai mult frâna de motor, retrogradând treaptă cu treaptă. Pedala de frână trebuie apăsată fin, completând frâna de motor și evitând blocarea roților.

Dacă vă blocați în zăpadă, eliberați zonele din fața și din spatele roților. Dacă mașina dispune de un sistem de control al tracțiunii, este recomandat să-l decuplați pentru a permite turarea motorului. Încercați să faceți un balans față-spate al mașinii și nu bracați roțile, pentru a înainta puțin câte puțin.

Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor și echipați-vă corespunzător autovehiculul pentru circulația în condiții de iarnă(anvelope specifice sezonului, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, rezervă de combustibil etc). Este bine ca din autoturism să nu lipsească hainele groase, pături, alimente, apă potabilă și cel puțin un telefon mobil cu încărcător la priza auto.

 
 

Urmărește-ne pe Google News