„Avertizare meteo – intensificări puternice ale vântului, care vor depăși la rafală 100 km/h. Evitați deplasările și luați măsuri de adăpostire și autoprotecție!”, se arată în mesajul distribuit de IGSU.

Foto INFO Constanța Facebook

Atenționarea meteo vine la scurt timp după un alt mesaj Ro-Alert emis de autoritățile din județul Constanța de ploi torențiale, care „vor acumula 30-50 l/mp”.

Mesajele Ro-Alert au fost emise în condițiile în care vremea rea a făcut ravagii azi în tot județul Constanța, iar în municipiul Constanța, Năvodari, Ovidiu, Lumina, Corbu s-a emis o avertizare de cod roșu de vânt și ploi abundente, valabil de sâmbătă, de la ora 21.00 și până duminică, la ora 1.00.

În municipiul Constanța, din cauza vijeliei, mai mulţi copaci au căzut sâmbătă pe carosabil, iar unul peste un autoturism, acoperişurile s-au desprins de pe două blocuri şi un balcon este în pericol de prăbuşire, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.

De asemenea, din cauza ploii torențiale, mai multe artere importante din Constanța au fost inundate,

Reactorul 1 de la CNE Cernavodă a fost decuplat, din cauza vântului. „Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice în seara zilei de 18 noiembrie 2023, ca urmare a condiţiilor meteo care au cauzat perturbaţii în sistemul energetic naţional”, a precizat Nuclearelectrica.

Potrivit celor de la Nuclearelectrica, deconectarea automată a unităţii 1, precum şi lucrările de remediere „nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător”.

Un panou publicitar a fost spulberat de vântul puternic şi un copac a fost rupt, în nordul staţiunii Mamaia, iar la Năvodari, tabla de pe acoperişul unui bloc riscă să cadă, iar un copac a fost doborât pe stradă, informează Agerpres.

Copaci au căzut şi în localităţile Negru Vodă, Hârşova, în zona Hanul Morilor, precum şi între Amzacea şi Topraisar.

Pe podul dintre Mangalia şi 2 Mai, un fir de telefonie s-a desprins şi încurcă circulaţia rutieră.

Un stâlp de electricitate este în pericol de cădere în localitatea Lumina, iar la Biruinţa, o casă a rămas fără acoperiş.

Judeţul Constanţa se află sub cod portocaliu de ploi şi vânt puternic până duminică la ora 10.00, apoi, până la ora 18.00, sub cod galben de ploi şi vânt puternic. 

Meteorologii au emis mai multe alerte de vânt şi ninsori, ce vizează aproape jumătate din țară, valabile până duminică, 19 noiembrie. În Bucureşti, cerul va fi noros şi temporar va ploua, iar sâmbătă vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare.

FOTO: Infotrafic Judeţul Constanţa (Facebook)

 
 

Urmărește-ne pe Google News