În intervalul menționat, apele din județ vor înregistra debite și niveluri care depășesc cotele de pericol.
DSU recomandă populației să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolele de scurgere, iar în cazul creșterii cotelor să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de maluri.
În situația manifestării vântului puternic, DSU recomandă oamenilor să rămână în spații închise care să le asigure protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.
Purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea a transmis, într-o intervenție telefonică la Digi24, că au fost toate subunitățile de pompieri militari au fost prelaertate și a fost crescut personalul în scopul protejării cetățenilor.
Localitățile în care se manifestă codul roșu sunt: Biliești, Bolotești, Garoafa, Găltoaca, Suraia, Țifești, Valea Gării, Vânători, Vidra și Vultura.
Din cauza ploilor abundente, 12 oameni care lucrau într-o zonă forestieră din comuna Nereju, Vrancea, au rămas izolați de vineri seară, după ce au fost surprinși de viitură. Ei au fost salvați după 21 de ore cu ajutorul unui sistem improvizat de tip tiroliană.