UPDATE, ora 13.00: Valea Oltului, care a fost blocată în judeţul Vâlcea, marţi dimineaţă, timp de mai bine de două ore, după ce viiturile scurse de pe versanţi au acoperit carosabilul, a fost redeschisă circulaţiei.

Judeţul Vâlcea rămâne sub avertizare Cod roşu de inundaţii.

Circulaţia pe DN 17, care a fost bloctaă înainte de ora 11.00 din cauza viiturilor care au acoperit şoseaua, a fost redeschisă circulaţiei după ce, timp de peste două ore, autovehiculele aflate în tranzit au fost direcţionate pe o rută ocolitoare. Numai riveranii care locuiesc înainte de punctul în care drumul a devenit imposibil de traversat au fost lăsaţi să intre pe tronsonul dintre kilometrii 191 şi 198.

Între timp, judeţul Vâlcea rămâne sub avertizare cod roşu de inundaţii. La Băbeni, zeci de animale și peste 70 de oameni sunt evacuaţi după ce apele râului Bistriţa au ieşit din matcă, iar pârârul Stacalău, afluent al Bistriţei, s-a revărsat şi pune în pericol localnicii. Cea mai ameninţată este strada Râioasa, din localitate, unde autoritățile înalţă diguri din saci cu nisip.


UPDATE 12:45Aproape 70 de oameni au fost evacuați din case în Băbeni, Vâlcea, după ce râul Bistrița s-a revărsat și ar putea inunda locuințele. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat, marți, că localnicii și animalele acestora din gospodărie vor fi duși în afara zonei de risc.


Poliția Vâlcea anunță că pe DN 7, la kilometrul  194+500, în zona orașului Călimănești nu se poate circula din cauza apei care s-a scurs de pe versanți, în urma ploilor torențiale, și a acoperit carosabilul. În aceste condiții, autoritățile au luat decizia de a devia traficul rutier  pe DN7 C la kilometrul 191 și la kilometrul 198.

Valea Oltului nu este singura zonă afectată de inundații din județul Vâlcea, aflat sub avertizare Cod roșu. De asemenea, apele râului Olteț au ieșit din matcă și pun în pericol trei gospodării din localitatea Alunu. Echipaje de pompieri de la Râmnicu Vâlcea și Drăgășani se vor deplasa îăn zonă pentru a interveni în caz că apele intră în case și curți.

Județul Vâlcea, alături de Gorj și Argeș, se află marți, pe parcursul întregii zile, sub cod roșu de inundații. Acesta este valabil până la ora 20:00.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV/ Borcea a vândut pentru Protecția Copilului mai mult gaz decât consumă un spital!

 
 

Urmărește-ne pe Google News