Județele vizate de avertizarea cod roșu sunt Prahova, Dâmbovița, Argeș, Brașov, Buzău, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Tulcea.

În același timp, jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei se află sub avertizare de cod portocaliu. Avertizarea emisă de ANM intră în vigoare de astăzi, de la orele 17:00 şi până mâine dimineaţă la 08.00. În aceste zone vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 70 – 85 km/h. Temporar, va ninge viscolit, ceea ce va duce la scăderea vizibilității.

Potrivit ANM, începând din această seară, de la orele 18:00, şi până mâine, 6 februarie, orele 08:00, se va semnala viscol puternic, precum și rafale de peste 100-120 de km/h. Vizibilitatea va fi redusă spre zero.

În sud-estul țării, mâine va fi cod galben, în intervalul orar 08:00 – 15:00, fenomenele vizate fiind: intensificări ale vântului și zăpadă spulberată. În același interval orar, va mai ninge temporar iar vântul va prezenta intensificări, cu viteze de peste 55 km/h, iar în zona montană peste 70 km/h, spulberând zăpada.

 
 

Urmărește-ne pe Google News