UPDATE ora 12.05: Un mesaj Ro-Alert a fost emis pentru mai multe localităţi din judeţul Tulcea din cauza noilor ploi torenţiale anunțate până la ora 12.00. De asemenea, pompierii au a intervenit pentru a scoate două mașini din zona inundată.

ANM a emis o avertizare de tip nowcasting pentru localităţile Babadag, Sarichioi, Baia, Topolog, Valea Nucarilor, Murighiol, Mihail Kogălniceanu, Casimcea, Slava Cercheză, Mahmudia, Mihai Bravu, Stejaru, Ciucurova, Beştepe, Beidaud.

Totodată, meteorologii au prelungit codul portocaliu și galben de furtuni pentru județele Tulcea și Constanța până sâmbătă, 31 august, la ora 10.00. În același timp, mai multe județe din Banat, Crișana, vestul și sudul Olteniei sunt sub alertă de cod galben de caniculă până pe 1 septembrie.

UPDATE ora 8.50: Mai multe curţi şi case din sudul litoralului au fost inundate din cauza ploilor căzute în această dimineață, fiind necesară intervenţia pompierilor. Zona s-a aflat timp de aproape patru ore sub cod roşu de ploi.

Pompierii au intervenit la un subsol inundat în urma refulării canalizării suprasolicitate în Costineşti, dar şi la o casă şi o curte inundate tot în Costineşti, a transmis ISU Dobrogea.

Alte intervenții au inclus: două case inundate în localitatea Moşneni, o casă inundată în localitatea 2 Mai în urma refulării canalizării suprasolicitate, o curte inundată în Venus şi la un garaj inundat în Eforie Sud.


Știrea inițială: Avertizarea este valabilă între orele 5.25 și 9.00.

„Vor fi averse, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 30 – 35 l/mp. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de 50 – 60 l/mp”, a transmis ANM.

Zona vizată este litoralul Mării Negre, mai precis localitățile Eforie, Techirghiol, Tuzla, Negru Vodă, Topraisar, 23 August, Limanu, Albești, Amzacea, Pecineaga, Costinești, Comana și Mangalia.

Urmărește-ne pe Google News