”Astăzi trăiesc niște momente foarte complicate și ciudate în partid. Eu, sâmbătă la congres, voi fi în prezidiu, pentru că sunt secretar general adjunct al partidului,. dar nu sunt delegat din partea Organizației de București”, a spus Codrin Ștefănescu, precizând că nu știe dacă va fi lăsat să participe la Congres.

El a precizat că Organziația PSD Sector 1 l-a nominalizat ca delegat pentru Congres, dar nicio filială nu îl susține pentru funcția în conducerea partidului.

”la ora 16.00 vă anunțăm cum stăm cu toții”, a spus el, arătând că în ultimele zile au apărut candidați care au spus inițial că vor candida dar apoi s-au retras precum Rovana Plumb sau Dumitru Buzatu.

Potrivit unor surse, Viorica Dăncilă ar urma să-și depună, la rândul ei, candidatura pentru a deveni numărul doi în partid.

Social-democrații au decis, luni, ultimele detalii ale Congresului Extraordinar de sâmbătă. Astfel, la Congres se vor alege președintele executiv al PSD, secretarul și cei 16 vicepreședinți, aleși pe regiuni, jumătate urmând a fi bărbați și jumătate femei. Din Statutul partidului a fost eliminată interdicția pentru președinții de organizații județene de a candida la o funcție în conducerea centrală.

Citește și: EXCLUSIV/ Nadine mai vrea să facă un copil, dar soțul nu-i dă voie! “Poate mă lasă să înfiez”

 
 

Urmărește-ne pe Google News