„Este inadmisibil. Are din ce în ce mai mult reacții din astea halucinante. Nu vorbim numai de sabotarea Guvernului României, ci de sabotarea continuă a intereselor României. Să refuzi doi miniștri. Adică, pe ce considerente?”, a declarat Codrin Ștefănescu, la Antena 3, la câteva minute de la anunțul făcut de Klaus Iohannis.
În ceea ce o privește pe Lia Olguța Vasilescu, Codrin Ștefănescu s-a arătat „șocat” de respingerea acesteia, pe care o numește „unul dintre cei mai buni manageri pe care i-am avut”.
Se pot face multe lucruri, putem face rocada, să propunem pe Olguța la Dezvoltare și Ilan la Transporturi și să nu poată refuza. În orice caz, suntem șocați. Olguța Vasilescu e unul dintre cei mai buni manageri pe care i-am avut. În funcție de ce ne-am propus, trebuie să apăsăm un pic pe accelerație, pentru că în ultima perioadă am tot fost șicanați de domnul Iohannis, de grupurile Rezist și de rezoluția în Parlamentul European și de grupurile din Parlamentul European
Iohannis a respins propunerile pentru Ministerul Transporturilor și pentru Ministerul Dezvoltării Regionale spunând că le consideră „nepotrivite”. „Le consider nepotrivite și vor fi refuzate”, a spus șeful statului.
Celelalte propuneri au fost acceptate de șeful statului, iar noii miniștri vor depune jurământul la Palatul Cotroceni, la ora 15:30.
Lia Olguța Vasilescu a rămas fără niciun portofoliu, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat remanierea acesteia din funcția de ministru al Muncii, însă a respins numirea ei la ministerul Transporturilor.
CITEȘTE ȘI: