„Nu este decis. Preşedintele Dragnea este informat de colegii noştri din ţară, care la rândul lor sunt presaţi de primari, de electorat, de membrii noştri, care mai doresc încă un miting. Eu sunt unul dintre cei care susţin această idee de a face din nou un miting uriaş PSD. Noi am avut un miting liniştit, cu sute de mii de români, când nu s-a întâmplat niciun fel de incident. Noi nu am incitat la violenţă, ci a fost pur şi simplu un miting pentru a arăta forţa unei majorităţi şi a poporului român, care iese la vot şi la urne şi decide ceva prin votul respectiv. În momentul de faţă văzându-se toate aceste atrocităţi, cei care ne susţin au motive să ceară aşa ceva”, a declarat, la România TV, secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu.
Jandarmii au intervenit în forţă, vineri seara, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în Piaţa Victoriei, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflaţi în faţa sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD.
Citește și:
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!