UPDATE ora 21.40 Codul administrativ a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 175 de voturi ”pentru”, 33 ”împotrivă” și 15 abțineri.

UPDATE ora 16.30 Deputații au retrimis la comisia specială Codul Administrativ.

Mai multe drepturi pentru aleșii locali vor fi adoptate, astăzi, de plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional. Este vorba despre Codul Adminsitrativ, cel care va reglementa tot ce  înseamnă adminsitrație publică locală.

La nivelul partidelor, există un consens parțial, proiectul nefiind criticat cu vehemență. Doar USR și PMP au anunțat problemele din lege și au spus că nu vor vota legea.

Pensii speciale pentru primari


Printre cele 600 de amendamente, sunt și câteva criticate în spațiul public. În primul rând, aleşii locali – primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene – vor primi o pensie specială, după modelul parlamentarilor.

Nu vor primi indemnizația de vârstă cei care au fost aleși înainte de 1992 și nici cei condamnați definitiv pentru fapte de corupție. Pensia specială va fi în cuantum de 0,4% din indemnizația brută lunară aflată în plată.

Liberalii au criticat proiectul de Cod Administrativ, așa cum a ieșit din comisia specială.

Liber la PFA pentru primari


O altă modificare controversată face referire la majoritatea cu care vor fi luate deciziile din Consiliile locale. Dacă până acum era necesară o majoritate absolută, de două treimi, de acum va fi suficientă majoritatea simplă, de jumătate plus unu.

Iar această regulă va fi valabilă și pentru transferul patrimoniului Consiliului local, o măsură de care ar putea beneficia direct Gabriela Firea.

Aleșii locali vor avea dreptulsă aibă afaceri pe persoană fizică autorizată, fără a mai fi incompatibili. O modificare similară a fost adoptată și pentru parlamentari.

Senatul a adoptat deja acest Cod, în 11 iunie, în calitate de primă Cameră sesizată, astfel că deputații au votul decisiv

 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News