UPDATE 15:30: Decizia CCR a fost amânată pentru data de 10 iulie.

Este a cincea oară când judecătorii Curții Constituționale decid să amâne luarea unei decizii privind sesizările formulate de partidele de opoziție și președintele Klaus Iohannis privind modificările Codului penal şi Codului de procedură penală


Curtea Constituţională a României dezbate, joi, sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală. Este a patra oară când se dezbat cele două proiecte, după trei amânări, începând cu luna mai.

Curtea Constituţională a amânat şi pe 22 mai, pe 28 mai şi 4 iunie dezbaterile pe sesizările care vizează modificările aduse Codului Penal şi de Procedură Penală, făcute de PSD-ALDE, prin Parlament, în regim de urgenţă, după ce fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a refuzat să semneze o Ordonanţă de Urgenţă care să cuprindă toate prevederile declarate deja constituţionale, la prima decizie a Curţii.

Sesizările se referă la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii 78/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dar şi la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Uniunea Salvaţi România a depus, împreună cu PNL, două sesizări de neconstituţionalitate, susţinând că, prin aceste proiecte de lege, se aduc peste 300 de modificări „nocive” Codului penal şi Codului de procedură penală.

USR consideră că toate aceste modificări vin în contradicţie nu doar cu statul de drept, ”şubrezind politica penală a României” şi favorizând infractorii, ci şi cu Legea fundamentală.

Şeful statului a menţionat în sesizare că legea privind modificarea Codului penal a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia 650/2018 CCR constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale, însă, în procedura reexaminării, Parlamentul a adoptat actul normativ criticat cu depăşirea limitelor fixate de Curtea Constituţională.

Foto Inquam Photos / George Calin

Citeşte şi:
La 24 de ani, un maramureșean vrea să candideze la primărie și să schimbe destinul orașului natal: „Rămân în țară orice s-ar întâmpla”. Tânărul candidat promite „în primul rând, apă potabilă și drumuri”

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News