Potrivit meteorologului, valul de frig se va menţine până la finalul săptămânii în Moldova, Dobrogea şi Muntenia, inclusiv în Bucureşti, unde temperaturile minime vor fi de -18 grade Celsius, potrivit Antena 3.

România este în a doua zi de cod portocaliu de ninsori abundente, viscol și ger. Mai multe drumuri naționale sunt închise, precum și autostrăzile A2 și A4, în timp ce în mai multe județe, cursurile au fost suspendate și astăzi, din cauza vremii.

Autostrăzile A2 și A4 sunt închise complet, încă de luni, din cauza ninsorii și a viscolului. De asemenea, circulația pe mai multe drumuri naționale din Teleorman, Giurgiu, Călărași, Constanța, Tulcea, Ilfov, Ialomița și Vrancea a fost întreruptă din cauza vremii. De asemenea, zeci de trenuri au fost anulate, marți, tot din cauza vremii.

Valul de frig care a lovit România a făcut prima victimă. Un bărbat de 65 de ani a fost găsit fără suflare, luni, în localitatea Straja din județul Suceava, a anunțat prefectul județului Suceava.

Astăzi, până la ora 14.00, în Municipiul București și în județele Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea, vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de 55…65 km/h, local peste 70 km/h și vor fi perioade de timp cu ninsoare puternic viscolită, determinând scăderea vizibilității sub 50 m.

Vă reamintim că ne aflăm în plin Cod portocaliu de ninsori și viscol, în București și alte 12 județe, unde sunt așteptate ninsori abundente și viscol puternic, dar mai ales temperaturi extreme în România.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că ”Este foarte posibil să se ia decizia prelungirii suspendării cursurilor”.



CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV/10 centimetri de zăpadă au ”blocat” România… ilegal! Normativul spune că drumurile pot fi închise dacă stratul de zăpada are peste 30 cm

Cod portocaliu de ninsori, viscol și ger în România. Autostrada Soarelui este în continuare închisă

Vremea în București. Toate școlile sunt închise. Legăturile cu Constanța și Giurgiu, blocate

Ce trenuri au fost anulate din cauza vremii, marți



 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News