Noile prevederi legale sunt menite să reducă numărul accidentelor produse în trafic, precum și adoptarea unui comportament mai puțin agresiv al șoferilor atunci când se află la volan.

Printre aceste schimbări legislative se numără și noi limite de viteză care se aplică pe anumite tronsoane de drum din țara noastră.

Care sunt aceste praguri de viteză, dar și sancțiunile pe care le riscă șoferii care nu le respectă îți vom spune în cele ce urmează.

Care sunt limitele de viteză pe șoselele din România?

Potrivit legislației rutiere în vigoare, orice conducător auto care circulă pe drumurile publice trebuie să respecte regimul legal de viteză.

Noul Cod Rutier 2022 a stabilit un regim de viteză care diferențiază drumurile expres și drumurile naționale europene, atât în ceea ce privește viteza maximă admisă, cât și din perspectiva regimului de circulație aplicabil acestora.

Codul Rutier 2022 – care sunt noile limite de viteză și ce sancțiuni riști dacă le încalci - două maşini rulând pe un drum cu două benzi pe stens, a cărui limită de viteză este de 120 km/h
Llimita de viteză pe drumurile expres a crescut la 120 km/h, de la 100 km/h
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Limita maximă de viteză pe raza unei localități a fost menținută la 50 km/h. Există însă și câteva excepții, deoarece, pe anumite sectoare de drum dintr-o localitate, în funcție de gradul de periculozitate, administratorul drumului poate stabili, în cazul autovehiculelor din categoriile A și B, limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h.

Cea mai importantă modificare se referă la limita de viteză pe drumurile expres (DEx), adică acele drumuri naţionale de mare viteză. Astfel, conform noilor prevederi legale, limita de viteză pe drumurile expres a crescut la 120 km/h, de la 100 km/h cât era până în acest an.

Deși viteza a fost majorată pe DEx, conducătorii auto nu se vor putea bucura prea mult de această facilitate, deoarece România înregistrează în momentul de față doar aproape 40 de kilometri de drum expres.

Potrivit noilor modificări aduse Codului Rutier, limitele maxime de viteză în afara localităților, pentru autovehiculele din categoriile A și B, sunt următoarele:

  • 130 km/h pe autostrăzi, 120 km/h pe drumurile expres, 100 km/h pe drumurile naţionale europene şi 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A şi B;
  • 110 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres, 90 km/h pe drumurile naţionale europene şi 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile C, D şi D1;
  • 90 km/h pe autostrăzi, 85 km/h pe drumurile expres, 80 km/h pe drumurile naţionale europene şi 70 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A1, B1 şi C1;
  • 45 km/h pentru tractoare şi mopede.
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Recomandări
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Ce amenzi riști dacă încalci limitele de viteză?

Valoarea unui punct de amendă în 2022 este de 145 de lei. Aceasta este valabilă de la începutul anului 2017, când salariul minim brut pe economie era de 1.450 de lei, și va fi valabilă până la data de 31 decembrie anul curent, în lipsa altor modificări exprese.

Șoferii care nu vor respecta noile prevederi legale în ceea ce privește limitele de viteză vor risca amenzi prevăzute în clasa a IV-a de sancțiuni. Concret, aceștia vor fi sancționați cu 9 până la 20 de puncte-amendă, ceea ce înseamnă că amenzile vor fi cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei.

Codul Rutier 2022 – care sunt noile limite de viteză și ce sancțiuni riști dacă le încalci - Panou informativ cu limitele de viteză pe drumurile din România
Şoferii care vor depăși viteza maximă admisă cu peste 70 km/h se vor alege cu permisul suspendat pe o perioadă de patru luni

Ordonanța nr. 1/2022 pentru modificarea și completarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a introdus o nouă contravenție.

Aceasta se referă la depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe un anumit sector de drum și pentru categoria din care face parte respectivul autovehicul, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar
Recomandări
De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Astfel, șoferii care vor depăși viteza maximă admisă cu peste 70 km/h vor primi până la 2.900 de lei amendă și se vor alege cu permisul suspendat pe o perioadă de patru luni (120 de zile).

Codul Rutier stabilește aceeași amendă și pentru conducătorii auto care depășesc cu peste 50 km/h viteza maximă legală. Perioada de suspendare a permisului în această situație este însă mai mică, și anume 90 de zile.

După cum se știe, amenda este redusă cu 50% dacă va fi plătită într-un interval de 15 zile, conform prevederilor legale.

Citeşte şi Codul Rutier 2022 – Indicatoare de circulație pe care românii nu le cunosc așa de bine!

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI