Super-Luna este un fenomen care apare atunci când Luna plină (sau Luna nouă) ajunge pe orbita sa la cea mai mică distanţă faţă de Terra şi apare mult mai mare decât în celelalte nopţi. În general, se produc între trei şi şase super-Luni pe an.
În 2015, vor fi şase super-Luni, iar două dintre acestea au avut loc deja. Fenomenul va fi vizibil din nou în august, septembrie şi octombrie.
Echinocţiul marchează acel moment din fiecare an când ziua şi noaptea au durate egale, la jumătatea intervalului dintre ziua cea mai lungă şi noaptea cea mai lungă dintr-un an. Momentul echinocţiului este marcat primăvara şi toamna. Deşi echinocţiul de pe 20 martie – moment care va debuta la ora 22.45 GMT (21 martie, 00.45 ora României) – nu va avea niciun impact direct, ce poate fi resimţit, asupra felului în care va arăta eclipsa de Soare, el va contribui la marcarea unei zile foarte speciale, ce va consta în desfăşurarea a trei evenimente astronomice rare într-un interval de câteva ore.
Pe 20 martie, axa Pământului va fi perpendiculară pe raza Soarelui – fenomen care se produce doar de două ori pe an, în timpul celor două echinocţii. După aceea, axa Terrei va începe să se încline (în raport cu raza Soarelui, n.r.), făcând ca zilele să devină mai lungi în emisfera nordică. Echinocţiul a fost sărbătorit ca un moment al începutului şi al reînnoirii, de numeroase culturi şi civilizaţii, şi este adeseori asociat cu Paştele creştin şi Pesah (sărbătoare ebraică).
O eclipsă de Soare se produce atunci când Luna trece între Pământ şi steaua sa, prin faţa astrului. Văzut de pe Pământ, discul Lunii este de obicei mai mare decât cel al Soarelui şi, dacă se interpune între privitor şi astru, îi „blochează” lumina, aruncând o umbră corespunzătoare pe Terra.
Deşi eclipsa solară de vineri – care în România va fi una parţială – nu va fi influenţată de celelalte două momente astronomice, specialiştii în domeniu spun că se întâmplă destul de rar ca ele să se producă în aceeaşi zi.
Cele trei fenomene – echinocţiu, super-Lună şi eclipsă solară – se vor produce din nou în aceeaşi zi, în acest secol, în anii 2053 şi 2072, anunţă Mediafax.
Eclipsa parţială de Soare de vineri va începe în jurul orei 10.40, va avea maxima în jurul orei 11.56 şi se va încheia la 13.05, cu o durată medie pentru România de două ore şi 20 de minute. Acoperirea Soarelui de către Lună va varia în funcţie de locul observaţiei, fiind mai scăzută în sudul ţării şi mai ridicată în nord. Procentul de acoperire a Soarelui va fi situat între 40 şi 55%, potrivit cifrelor furnizate de specialiştii Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.

 
 

Urmărește-ne pe Google News