Alexandru Olteanu, sau Memo, cum îi spun prietenii, este unul dintre tinerii răniți în incendiul devastator de la Clubul Colectiv din București, din octombrie anul trecut.

Pe o pagină de socializare, el a a postat un filmuleț care arată camera sa de spital din Marea Britanie, New Castle, unde sunt îngrijiţi majoritatea pacienţilor cu arsuri grave. Cu totul diferită, faţă de cele din România, după cum spune tânărul.

El a mărturisit că se gândește serios să nu mai revină în țară după ce a văzut diferențele dintre sistemul de sănătate din țara noastră și cele de peste hotare.

Filmulețul lui Alexandru este însoțit de un mesaj extrem de critic.

„Din păcate astăzi s-a stins din viață victima corupției şi a nepăsării cu numarul 64.

Uitați Domnule Ministru al Sănătații si domnilor deputați cum arată şi cum este dotată o cameră de spital intr-un spital european aflat intr-o țară care pune sănatatea pe primul loc.

Oare de câți oameni mai este nevoie să moară pâna sa vă dați seama de boala şi corupția care macina din măduvă sistemul medical român?

„Putin a folosit tactica «salamului». Singura opțiune de victorie e ca armata ucraineană să ocupe Moscova și să-l detroneze”, crede filosoful politic american Francis Fukuyama
Recomandări
„Putin a folosit tactica «salamului». Singura opțiune de victorie e ca armata ucraineană să ocupe Moscova și să-l detroneze”, crede filosoful politic american Francis Fukuyama

Cu părere de rău spun că atunci când m-am trezit din comă le spuneam tuturor persoanelor care mă tratează ca indiferent de situație eu ma voi intoarce in țara in care m-am născut şi pe care o iubesc, insă acum incă mă gandesc la această decizie.

Vă rog să da-ți share acestei postări incât să vadă şi să ințeleagă toți românii diferența dintre viața si moarte”, a scris Alexandru Olteanu.

12821366_10208287929013603_3424441554861114928_n
Alexandru Olteanu este unul dintre tinerii curajoși și frumoși ce au fost răniți grav în incendiul din clubul groazei, în fatidica noapte de 30 octombrie. În urma tragediei de la clubul Colectiv din Capitală, 64 de tineri au murit și alți 140 au fost răniți.

Alexandru Olteanu a fost tratat la un spital din Newcastle, Marea Britanie.

Tânărul a plecat de la 16 ani de acasă şi şi-a găsit un serviciu, ca să îşi ajute părinţii, iar în luna august se pare că se angajase ca barman la Colectiv.

S-a întors în club să salveze doi oameni

Alexandru a iesit pe picioarele lui din club, însă potrivit prietenilor, bunul samaritean din el, l-a mai trimis de două ori înăuntru să mai ajute și pe alții să iasă. La spital a mers cu o masina particulară, nu cu salvarea.  Era conștient și abia după ce a ajuns la spital i s-a făcut rău, medicii fiind nevoiți să îl intubeze. În plus, doctorii au făcut eforturi supraomeneşti pentru a-l stabiliza pe Alexandru pentru a putea fi transferat la un spital din Marea Britanie, unde a ajuns pe 8 noiembrie, dovedind că e un adevărat luptător.
Incendiul din Colectiv a venit chiar la două săptămâni, după ce tânărul din Brașov a salvat de la moarte un copil, accident în trafic de un șofer care a fugit de la locul accidentului.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Știrileprotv.ro
Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
Viva.ro
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
Libertateapentrufemei.ro
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani
FANATIK.RO
Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
Locul din România care i-a înnebunit turiști. Fotografiile de aici au devenit virale pe internet
FANATIK.RO
Locul din România care i-a înnebunit turiști. Fotografiile de aici au devenit virale pe internet
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Financiarul.ro
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
Observatornews.ro
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe
HOROSCOP
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI