Incendiul din 30 octombrie 2015 a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul ”Mantras of War”. În urma incendiului şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, elevi olimpici şi studenţi străini.

Ca de fiecare dată, în ziua de 30 a fiecărei luni care s-a scurs de la tragedie, apropiații, dar și mulți români care doar au fost marcați de această tragedie, au mers în fața clubului Colectiv pentru a aprinde lumânări și pentru a se ruga.

Memorial în fața clubului Colectiv

Asociația Colectiv GTG 3010, înființată de supraviețuitori și rudele ale celor care au pierit, a anunțat că dorește ca până la comemorarea de un an să ridice și un memorial în fața locației. ”Ne dorim ca acesta să fie amplasat în piața Bucur ca loc de reculegere, pentru a păstra vie în memoria noastră, a tuturor, tragedia din 30.10.2015. Un astfel de eveniment NU trebuie sa se repete. Pentru a reuși în acest demers avem nevoie și de ajutorul vostru. Contul RO16RZBR0000060018790654, deschis la Raiffeisen Bank, stă la dispoziția celor care sunt interesați de ridicarea acestui monument”, au anunțar reprezentanțăă asociației. 

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

În timp ce familiile îi plâng pe cei 64 de tineri morți, alte câteva zeci înfruntă încă tratamente, operații și proceduri laborioase de recuperare.

Alexandra Furnea, una dintre tinerele grav rănite Alexandra_Furnea_Colectiv5 (2)în incendiu, a avut nevoie nu doar de multe intervenții, ci și de sprijin psihologic. Astăzi, Alexandra a făcut publică o  fotografie emoționantă cu urmele lăsate de flăcări pe pielea sa. Curajoasă, Alexandra le consideră perechea sa de aripi.

9 luni mai tarziu, o pereche de „aripi” piezise, care inca mai dor. 9 luni mai tarziu, nu s-a facut inca dreptate. Cei dragi care au pierit raman pierduti pentru totdeauna. Vinovatii nu au fost pedepsiti.

9 luni mai tarziu, un singur spital din Bucuresti se ocupa de recuperarea ranitilor. Restul s-au spalat pe maini si, in cel mai bun caz, au pastrat un ranit sau doi, ca sa nu bata la ochi.

Desi se stie ca avem nevoie de proceduri specializate inca 2 ani dupa incident, in afara de cei de la Spitalul Militar si de doamna Cristina Gorgonetu (carora le multumesc din tot sufletul pentru grija si devotament), toata lumea (ma refer la institutii medicale) a renuntat sa mai lupte pentru insanatosirea noastra.

Formatiile canta in continuare in conditii care lasa de dorit. Ce s-a schimbat dupa Colectiv? *As vrea sa ii multumesc si Luminitei Pantea, o terapeuta extraordinara care a muncit enorm ca sa ma „repare”…pana cand nu a mai putut sa faca asta, din motive care nu tin de ea”, a scris Alexandra.

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO
Recomandări
Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

Pavlos, elevul de 15 ani care s-a întors în flăcări pentru a-și salva cel mai bun prieten imobilizat într-un scaun cu rotile, a fost în sfârșit externat. În ciuda rănilor suferite și a hainelor speciale la care nu poate renunța încă, băiatul nu și-a pierdut zâmbetul și a fost nerăbdător să își revadă prietenii.

Alex Şerban se afla în Colectiv alături de sora sa, Nicolle. Cei doi adolescenţi, crescuţi doar de mama lor, au ajuns amândoi la spital după declanşarea incendiului, cu arsuri serioase şi cu leziuni pe căile respiratorii. Din fericire, evoluţia lor a fost bună, iar Alex, zis şi „Oaie”, a susținut anul acesta și examenul de Bacalaureat, pe care l-a promovat. De câte ori au ocazia, cei doi frați continuă să meargă la concerte rock.

Andrei Găluț nu va mai arăta niciodată la fel

Andrei Găluț, singurul supraviețuitor din trupa Goodbye to Gravity, a fost externat din Olanda și mutat la recomandarea specialiștilor care l-au salvat, la un spital în Germania specializat în recuperare fizică. Stabilizat după multe intervenții chirurgicale dificile, Andrei este în stadiul pregătitor pentru alte operații estetice ce îi vor reconstrui fața și mâna dreaptă, grav afectată în incendiul din 30 octombrie 2015, intervenții de chirurgie plastică reparatorie pentru care va fi din nou dus în Olanda, la același spital.

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux
Recomandări
Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux

Găluț, care o are alături în clinică pe mama sa, reînvață să folosească prin ședințe de kinoterapie și fizioterapie falagele mâinii, comunică verbal, și le-a adus la cunoștință unor apropiați, supraviețuitori ai infenului, că luptă să se refacă. Următoarea etapă, seria de operații de chirurgie estetică, îi vor transforma radical trasăturile faciale, fapt de care este conștient.

andrei_Galut.jpg

”Tatuajul nu este nou, a fost mutat de pe picior” 

tedy

Tedy Ursuleanu, una dintre supraviețuitoare, plănuiește să scrie o carte despre tragedia din Colectiv, după ce a scăpat de primele operații. Printre ele, Tedy a primit o nouă grefă de piele luată chiar de pe piciorul ei, cu tot cu tatuajul pe care îl avea. Tânăra a mai găsit puterea să facă puțin haz de necaz după ce intervenția s-a terminat cu bine. ”Șirul intervențiilor continuă, astăzi după un mic atac de panică am reușit să intru în sala de operații, acum aștept cu nerăbdare să mă întorc acasă. P. S. tatuajul nu este nou, a fost mutat de pe picior (anul acesta se poartă cele pixelate :)) )”, și-a anunțat aceasta prietenii.

Deocamdată, cea mai recentă veste bună primită de ea a fost aceea ca a găsit o proteză bionică ce i-ar putea fi montată în Scoția, astfel că se pregătește de o nouă internare.

Poveste emoționantă de dragoste născută în urma tragediei de la Colectiv!

Corina Gabriela Ioniţă şi Alexandru Olteanu au fost la Colectiv în seară tragediei şi s-au numărat printre supravieţuitori. Ea a avut arsuri pe 40% din suprafaţă corpului şi, după ce a fost internată la Spitalul Elias, a fost transferată la Broomfield, în Marea Britanie. La rândul său, Alexandru a avut arsuri grave, inclusiv pe faţă, fiind trimis la Newcastle, tot în Anglia.

colectiv-602x620

Corina, care s-a externat mai repede, a aflat despre drama lui Alexandru, mai ales după ce acesta a amenințat că intră în greva foamei, după ce a dezvăluit că mama sa i-ar fi luat toți banii primiți ca ajutor. A luat legătura cu Alexandru, l-a vizitat, iar de curând au mers în excursie în Scoția, la Edinburgh, si au pozat ca doi îndrăgostiți.

Citește și: Cum încearcă mama lui Alex Pascu să treacă peste moartea chitaristului „Goodbye to Gravity”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un cuplu de români și fiica lor, morți în inundațiile din Valencia. În casă, masa era pregătită pentru cină
Știrileprotv.ro
Un cuplu de români și fiica lor, morți în inundațiile din Valencia. În casă, masa era pregătită pentru cină
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Cum să scapi, de fapt, de mirosul greu și urât al prosoapelor. Doar așa le vei avea moi, pufoase și mereu parfumate. Este un secret al hotelierilor
FANATIK.RO
Cum să scapi, de fapt, de mirosul greu și urât al prosoapelor. Doar așa le vei avea moi, pufoase și mereu parfumate. Este un secret al hotelierilor
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Se construiește cea mai scumpă autostradă din istoria României. Va avea cel mai lung tunel din țară, 65 de viaducte, poduri şi pasaje și va face legătura cu mai multe zone importante
FANATIK.RO
Se construiește cea mai scumpă autostradă din istoria României. Va avea cel mai lung tunel din țară, 65 de viaducte, poduri şi pasaje și va face legătura cu mai multe zone importante
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
BNR pune în circulaţie o coală specială formată din 4 bancnote de 10 lei
Observatornews.ro
BNR pune în circulaţie o coală specială formată din 4 bancnote de 10 lei
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață
HOROSCOP
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI