Momentele de dinaintea sceneai sângeroase au rămas întipărite în mintea ”mascaților” din Suceava care au fost martori la atacul brutal al interlopului. Fix la ora șase, patru luptători însoțiți de ofițeri de la Crimă Organizată au mers la casa sin Rădăuți a suspectului. Acolo, în curte se afla un cîine, unul de luptă din câte se pare, care a fost legat, undeva, în spatele curții, chiar de Ciprian. Asta pentru că și el a avut un astfel de animal de companie și știa cum să se poarte cu el.
El a lovit cu ”berbecul” în ușa interlopului
Apoi, după ce au făcut somațiile legale și au văzut că nimeni nu le deschide, luptătorii au luat din mașină ”berbecul” și au început să lovească în ușa grea de metal. Cel care a făcut acest lucru a fost chiar Sfichi. El se afla în cadrul ușii, în stânga lui fiind un alt coleg, care avea casca pe cap. iar lânga acesta era chiar șeful Serviciului de Acțiuni Speciale Suceava.
”I-a crăpat capul ca unui pepene!”
Când, în sfârșit, ușa a cedat, lovituta a venit fulgerător din întumeric. ”Nu a avut cum să vadă ceva. L-a lovit direct în moalelel capului, cum se spune. I-a crăpat capul ca unui pepene!”, au declarat pentru Libertatea surse apropiate anchetei. Abia apoi, interlopul Alexandru Huțuleac a fost pus la pământ și încătușat.
Starea luptătorului rămâne gravă
Că lovitura trimisă cu forță de infractorul certat cu legea a fost una de-a dreptul nimicitoare s-au convins și medicii pe mâinile cărora a ajuns Dan Ciprian Sfichi. Luptătorul are o tăietură pe cap ce pornește de undeva din dreptul ochilor și se încheie în partea din spate a capului. În ultimele zile au apărut tot felul de informații despre starea polițistului lovit cu sabia de interlop. Cert este, în acest moment, că starea lui Ciprian este gravă. Acele mișcări ale membrelor despre care s-a făcut vorbire sunt, spun surse medicale, contracții inconștiente ale mușchilor și semnale involuntare trimise de creier.
Școala din spital. Copiii cu cancer învață în salon cu profesori care vin la patul lor și au o sală de joacă, locul lor de siguranță
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro