Pentru că nu sunt prea pricepuţi în ale cântatului, corul comunei Ciurea şi-a angajat un tenor de la Opera Română din Iaşi, care să îi înveţe cum să cânte în faţa auditoriului şi să lase o impresie bună.
“Avem 30 de voci, consilieri din primărie, funcţionari publici, toţi care au avut voce şi au vrut să vină alături de noi. Facem repetiţii de două-trei ori pe săptămână”, ne-a declarat primarul Cătălin Lupu.
Prima instituţie colindată a fost Consiliul Judeţean din Iaşi, însă în perioada următoare, bărbaţii vor trece pragul mai multor instituţii, pentru că, spun ei, e un mod bun de a-şi suplimenta bugetul local pentru anul 2015. Dulciurile primite de la gazde vor ajunge însă la copiii din comună.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!