- România folosește de 34 de ori mai mult Colistin decât Suedia și Olanda și de 17 ori mai mult decât Bulgaria (raportat la populație).
- Aceasta este povestea antibioticului fără de care mulți dintre noi n-am fi astăzi în viață.
Oamenii au dreptul la câte 15 minute de faimă,
antibioticele își permit vreo 15 ani, până ce bacteriile învață să le țină
piept. Colistin a așteptat multă vreme până să intre în lumina reflectoarelor.
Creat de cercetătorul japonez Y Koyama în anul
1949, pornind de la o sticlă cu bacterii fermentate, Colistinul aproape că a
dispărut prin anii 70. Medicii îl considerau prea toxic ca să fie folosit
pentru tratamentul oamenilor.
Chiar dacă era un soldat redutabil împotriva
bacteriilor, substanța făcea victime colaterale: distrugea celulele renale. În
1969, un băiețel a murit de la o supradoză de colistin. Medicii s-au orientat
către antibiotice mai tinere și mai sigure.
Dar în anii 2000, când lumea medicală căuta cu
disperare arme noi împotriva unor bacterii tot mai greu de ucis, i-au dat Colistinului
o a doua șansă.
Avea ocazia să se bată de la egal la egal cu
carbapenemele, o clasă de antibiotice mai noi, la care bacteriile deja începeau
să devină rezistente.
Apăruseră infecțiile cu Klebsiella, Pseudomonas sau E.Coli rezistente chiar și la carbapeneme, așa că mult-ignoratul Colistin a început să salveze vieți în toată lumea.
Era tot periculos pentru rinichi, dar alternativa
era moartea. La începutul anilor 2000, Colistin devenea un supererou. Pentru
noi, în România, el înseamnă enorm. Conform studiilor, avem cei mai rezistenți
germeni la antibiotice de pe întregul continent.
Zilnic,
sute de români sunt sub tratament cu Colistin
În România, unde infecțiile nosocomiale, cu bacterii rezistente, sunt vârâte sub preș, Colistin salvează în tăcere sute de vieți, an de an. Este cea mai rezervată dintre estimări, alte observații vorbind despre mii de vieți salvate pe an.
Din 2011 până în 2015, consumul de Colistin în România a crescut cu 70%: de la 0,020 DDD/1.000 loc./zi (2011) la 0,034 DDD/1.000 loc./zi.
DDD înseamnă doză zilnică definită: cantitatea de medicament necesară într-o zi pentru un pacient adult.
De 2,2 ori mai mult Colistin decât media europeană este consumul din România
Astăzi, datele ECDC arată că suntem pe locul 2 în Europa, după Spania, la consumul de polimixine (Colistin) cu 0,034 DDD (doze zilnice definite) la 1000 de locuitori, pe zi.
După ce toate celelalte medicamente rămân fără efect, medicii prescriu Colistin împotriva infecțiilor nosocomiale.
România folosește de 34 de ori mai mult Colistin decât Suedia și Olanda și de 17 ori mai mult decât Bulgaria (raportat la populație).
ar fi sub tratament cu Colistin în fiecare zi, dacă ne uităm la consum
“În realitate, sunt ceva mai puțini, pentru că doza zilnică definită la nivel internațional pentru Colistin este mai mică decât este necesar să fie folosit în practică. Iar DDD chiar va fi modificată anul acesta”, explică Gabriel Popescu, medic infecționist la Institutul Prof. dr. Matei Balș.
Oricum, zilnic sunt câteva sute de oameni sub
tratament. Și anual, sute, dacă nu mii dintre acești pacienți sunt salvați
numai pentru că există acest medicament.
Viața
secretă a Colistinului
Însă în timp ce s-a bătut cu cele mai urâte infecții
intraspitalicești, Colistin ducea o viață mai puțin nobilă în China. Cum
Colistin era așa de toxic, China n-a aprobat niciodată folosirea lui pentru
oameni.
Îl foloseau însă fermierii. Îngrășau mai rapid
porcii dându-le doze mici de antibiotic, așa cum se face peste tot în lume, dar
de obicei cu alte antibiotice.
Ironic, rezistența la Colistin a început într-o țară care nu-l folosise niciodată pentru a trata oamenii.
China, cel mai mare producător de carne de porc din lume, era și cel mai mare consumator al celor 12.000 de tone de Colistin folosite an de an în agricultură.
Începutul
sfârșitului pentru Colistin
De-a lungul timpului, unul câte unul, antibioticele
folosite în lupta cu cele mai încăpățânate dintre infecții au cedat pe măsură
ce bacteriile au căpătat rezistență la ele.
Sunt infecții pentru care singurul medicament rămas este Colistinul. Dar și zilele lui sunt numărate.
La 18 noiembrie 2015, o echipă de cercetători din
China a publicat în jurnalul The Lancet un
raport înfiorător. Descoperiseră o genă (și încă una foarte ușor transmisibilă
de la o bacterie la alta) care făcea bacteriile rezistente la Colistin. Au
botezat gena mcr-1.
Iar bacteriile rezistente la tratament n-au nevoie
de pașaport ca să treacă granițele.
Încă de când cercetătorii chinezi se pregăteau de publicare, E.coli cu mcr-1 ajunsese deja în afara Chinei, în alte țări din Asia de Sud-Est.
Acel E.Coli cu mcr-1 găsit în China răspundea, din fericire, la alte antibiotice, dar dacă o bacterie cu gene ce o fac rezistentă la toate celelalte medicamente prinde, la rândul ei, gena mcr-1, atunci un coșmar poate deveni realitate: apare bacteria pan-rezistentă, adică rezistentă la toate antibioticele disponibile.
Studiul din The Lancet a stârnit activitate intensă în laboratoare de microbiologie din întreaga lume. Au început să fie publicate și alte lucrări. În decembrie 2016, cercetătorii anunțau mcr-1 în Danemarca. Apoi în Germania, Vietnam, Spania, Statele Unite și tot așa.
“În fiecare săptămână, mcr-1 apărea în alt colț al lumii”, spunea James Spencer, microbiolog la Universitatea din Bristol, citat de The Atlantic.
Până când lumea a aflat că există mcr-1, deja gena
ajunsese pe toate continentele.
Cât de ușor devine rezistența la Colistin o problemă globală? A demonstrat-o anul trecut, în aprilie, un studiu publicat de o echipă de cercetători japonezi de la Universitatea Osaka.
Din 19 japonezi care au plecat spre Vietnam în călătorii scurte, trei s-au întors în Japonia cu mcr-1, arătau analizele făcute de cercetători – și asta deși cei trei călătoriseră separat.
Gena mcr-1 este legată de o plasmidă, o moleculă mobilă de ADN care poate să treacă foarte ușor de la o bacterie la alta, ceea ce înseamnă că până și un caz izolat de rezistență la Colistin se poate răspândi foarte rapid la nivelul populației.
După descoperirea mcr-1, treptat, cercetătorii au întâlnit o întreagă familie a genelor rezistente la Colistin, de la mcr-2 până la mcr-8.
De ce
ar trebui să plângem moartea unui antibiotic?
Pe antibiotice contăm de 80 de ani. Microbii sunt
însă pe această planetă de trei miliarde de ani. Vreme lungă, în care au avut
răgaz să găsească tot felul de mecanisme de supraviețuire.
Când bacteriile devin mai rezistente, antibioticele intens folosite coboară în derizoriu, ca o modă care trece. Pur și simplu, antibioticele nu mai fac față.
Industria ar trebui să creeze antibiotice noi, dar asta pur și simplu nu mai e deloc rentabil, așa că investițiile sectorului privat în antibiotice au scăzut foarte mult.
Rațiunea economică e simplă: societatea are nevoie antibiotice ieftine, dar și care să fie folosite pe cât de puțin cu putință. Or pentru o companie farma, asta este definiția pierderii.
Abuzul de antibiotice în medicina umană, dar și la animale, funcționează ca o kriptonită pentru supereroi cum e Colistinul: le slăbește din putere.
Astăzi, rezistența microbiană poate să apară chiar și
la un an după introducerea unei noi clase de antibiotice, iar un antibiotic
poate avea o durată de viață de 10-15 ani, adică abia dacă reușește să întoarcă
investiția în cercetare necesară pentru punerea lui pe piață.
În patru ani de la descoperirea mcr-1, infecții rezistente la Colistin au fost înregistrate în cel puțin 30 de țări, pe cinci continente.
În curând am putea rămâne fără antibiotice. Iar o lume fără antibiotice ar însemna o lume fără transplant de organe și majoritatea intervențiilor chirurgicale de rutină.
Într-o lume fără antibiotice, ar fi imposibile multe din tratamentele împotriva cancerului și multe femei ar muri la naștere. Chiar și cea mai mică leziune s-ar putea dovedi fatală.
Câtă vreme industria farma nu se înghesuie să
creeze antibiotice noi, până la apariția de noi soluții, supereroii precum
Colistin ar trebui protejați și ținuți în viață cât mai mult.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!