Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, Ioana Preda, se pare că accidentul a fost provocat de şoferul unei autoutilitare care nu a păstrat distanţa regulamnetară faţă de o basculantă aflată în faţa sa.

Din această cauză s-a declanşat o coliziune în lanţ şi o încă o autoutilitară ce se afla în spatele basculantei a fost implicată în accident.

Trei persoane din cele trei autoturisme au fost rănite şi a fost nevoie de o echipă de descarcerare pentru a putea scoate rănţii dintre fiarele contorsionate ale maşinilor.

Cele trei victime au fost transportate la Spitalul Judeţean Târgovişte, starea lor fiind stabilă. Poliţiştii rutieri spun că traficul în zona accidentului a fost îngreunat aproximativ o oră, circulându-se pe o singură bandă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News