Pe DN 39 Constanţa – Vama Veche sunt valori de trafic foarte ridicate şi se circulă greu, în condiţii de aglomeraţie, fiind formate coloane kilometrice pe sensul de mers către Costineşti în Eforie Nord, Tuzla şi Costineşti, arată polițiștii.

Totodată, conform Centrului Infotrafic, se circulă cu viteză minimă şi pe sensul opus către Constanţa, în Costineşti, Eforie Nord şi Agigea.

Pe A1 Bucureşti – Piteşti se înregistrează trafic uşor ridicat pe sensul de mers către Capitală, iar pe A2 Bucureşti – Constanţa se circulă cu o medie de 30 autovehicule/minut pe sensul de mers către Bucureşti, mai intens la intrarea în Capitală.

„Sfătuim şoferii să nu efectueze depăşiri riscante ale coloanelor formate, să păstreze o distanţă regulamentară între autovehicule, să nu urce la volan dacă au consumat alcool sau substanţe interzise, să ia în calcul folosirea de rute alternative şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi în teren pentru fluidizarea traficului!”, au transmis reprezentanții Centrului Infotrafic. 

Urmărește-ne pe Google News