Colonelul Dan Hoffman a fost hirotonisit duminică, la Mănăstirea Râșca, în cadrul unei slujbe oficiate de un sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, arată sursa citată.
Monitorul de Suceava susține că fostul cadru militar va oficia ca preot la Mănăstirea Râșca, ”dar va putea oficia slujbe şi la alte mănăstiri şi biserici dacă va fi invitat”.
Hoffman a fost şef la Direcţia de Paşapoarte Suceava vreme
de şapte ani, între 2002 şi 2009. Apoi, colonelul Hoffman a fost pentru scurt
timp prim adjunct la Poliţia Judeţeană.
Este al doilea colonel din Suceava care devine preot
Până a prelua conducerea Paşapoartelor, Hoffman a mai activat la Poliţia de Frontieră, din septembrie 1991 şi până în martie 1996 la Vicşani, iar din martie 1996 şi până în octombrie 2002 la Siret.
Din 2010 a fost, pe rând, prim adjunct, comandant şi
din nou prim-adjunct la ISU Suceava, pensionându-se în 2017.
Este al doilea şef al Serviciului de Paşapoarte
Suceava care devine preot, după fostul colonel Gheorghe Cocan, care a ocupat
această funcţie imediat după Revoluţie.