Colonelul Florin Timu este acuzat de comiterea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată, 5 acte materiale, și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Mita: sume de bani între 2.000 și 9.000 de euro și un autoturism de 90.000 de euro

„În scopul asigurării protecției juridice a activității infracționale de corupție desfășurată la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, în perioada 2017 -2020, inculpatul Timu Florin Constantin, în calitate de șef al Serviciul Județean de Protecție Internă Suceava, ar fi pretins și, ulterior, ar fi primit de la inculpatul Obreja Radu-Ionuț, în mod direct sau prin intermediar, diverse sume de bani, cuprinse între 2.000 și 90.000 euro, și un autoturism în valoare de aproximativ 9.000 euro, pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu legate de informarea organelor de urmărire penală”, se arată într-un comunicat al DNA.

Procurorii mai spun că șeful SIPI Suceava i-ar fi divulgat fără drept comisarului-șef Radui-Ionuț Obreja, fostul șef de la Permise și Înmatriculări, informații nedestinate publicității pe care le deținea în virtutea funcției. Cu aceste informații, Radu Obreja și complicii acestuia au putut evita multă vreme răspunderea penală.

În acest dosar mai este cercetat penal și Radu Obreja pentru comiterea unei infracțiuni de dare de mită, în formă continuată, 5 acte materiale.

Dosarul s-a disjuns din cel care privește „fabrica de permise” de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava.

Foto: stirisuceava.net

 
 

Urmărește-ne pe Google News