Libertatea a prezentat în articolul citat variantele autorităților, scriind că ele înclină pentru a amâna nu rapelul, ci prima doză. 

Colonelul Gheorghiță a confirmat marți, într-o conferință de presă, că au ales varianta de a lăsa neatinse termenele de rapel și au decalat cu 10 zile administrarea primei doze pentru 35.000 de oameni din activitățile esențiale.

„Practic persoanele programate în intervalul 28 ianuarie – 11 februarie se translatează cu zece zile mai târziu, începând cu data de 8 februarie”, a declarat Valeriu Gheorghiță, care a anunțat că în acest moment, România are un deficit de 117.000 de doze de vaccin.

La întrebarea despre vaccinarea profesorilor, pusă de Hotnews, șeful CNCAV a spus că „asta depinde de termenele de aprovizionare, care încă nu ne-au fost comunicate, pentru celelalte companii care vor aduce vaccinul”.

„Programările până pe 15 aprilie sunt ocupate. 1,8 milioane de locuri pentru vaccinare”, a mai spus Valeriu Gheorghiță în conferința de presă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News