Cele două dosare penale ale colonelului Corcodel

În primul dosar, colonelul Corcodel a fost condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru delapidare, după ce și-a determinat subordonații să sustragă motorină din autospecialele Jandarmeriei, dar a scăpat prin prescripție de acuzațiile de cămătărie și constituire de grup infracțional organizat.

Potrivit legii, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor ori efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Codul de procedură penală spune la articolul 343 că durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă, dar nu poate fi mai mică de 15 zile de la aceeaşi dată.

În cazul lui Marian Corcodel, un al doilea dosar de abuz în serviciu a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București pe 30 decembrie 2021, iar procedura de cameră preliminară s-a încheiat, pe fond, pe data de 2 martie 2023 – adică după 428 de zile.

După ce Tribunalul București a constatat legalitatea rechizitoriului DIICOT, alte 279 de zile au trecut până ca dosarul să ajungă în contestație la Curtea de Apel București. Odată ajuns pe rolul instanței de control judiciar, repartizarea aleatorie și stabilirea primului termen de judecată au mai durat 4 luni.

Contestația lui Marian Corcodel a început să se judece pe 12 aprilie 2024, iar de atunci au avut loc doar trei înfățișări, toate amânate pentru lipsă de apărare. Următorul termen al dosarului este pe 6 septembrie 2024, la Curtea de Apel București.

Fapta de abuz în serviciu a fostului comandant al bazei de dotare a Jandarmeriei se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, ceea ce înseamnă că termenul de prescripție este de 8 ani de la comiterea faptei.

Jandarmi promovați în corpul ofițerilor prin aplicația Telegram

Colonelul Corcodel a fost trimis în judecată de DIICOT, alături de alți 9 inculpați, în legătură cu fraudarea concursului organizat în perioada 2-6 aprilie 2021.

Pe scurt, comandantul Marian Corcodel și subordonații lui i-ar fi ajutat pe câțiva jandarmi aleși „pe sprânceană” să acceadă în posturi mai bune, transmițându-le răspunsurile la subiecte prin aplicația Telegram.

  • „Inculpații au folosit pentru transmiterea subiectelor și rezultatelor telefoane și cartele telefonice prepaid achiziționate în acest scop și activate în preajma zilei de 01.04.2021, iar inc. (Corcodel Marian – n.r.) a pus la dispoziția inc. (Todoran Radu Gabriel – n.r.) un telefon mobil considerat de membrii grupării infracționale ca prezentând garanții superioare de siguranță împotriva eventualelor interceptări ale comunicațiilor de către organele de urmărire penală.
  • Col. (Ruşanu Petruţ Daniel – n.r.) a transmis mai departe subiectele și răspunsurile prin intermediul aplicației de tip smartphone Telegram către plt. adj. (la acea dată) (Stănică Ionuţ – n.r.) și plt. adj. (Mezdrea Silvia Florentina – n.r.) în cursul aceleiași zile. Înțelegerea dintre inculpați era ca după finalizarea acțiunii de fraudare din data de 01.04.2021 să arunce telefoanele și cartelele folosite pentru transmiterea rezultatelor. Cu toate acestea, unii dintre inculpați au păstrat telefoanele și cartelele folosite în data concursului, fiind descoperite și ridicate cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare.
  • În urma activității infracționale a grupării, doi dintre subofițerii care au beneficiat de transmiterea frauduloasă a rezultatelor, respectiv plt. adj. șef (Lefter Viorel Călin – n.r.) și plt. adj. (Stănică Ionuţ – n.r.), au reușit să finalizeze cu succes operațiunea de fraudare, însă inc. (Mezdrea Silvia Florentina – n.r.) nu a reușit, fiind declarată respinsă cu nota 7,40”, se arată în rechizitoriul DIICOT.

Astfel, ultimele fapte din acest dosar se vor prescrie în aprilie 2029, iar procedura de cameră preliminară nu este finalizată la aproape jumătate din termenul în care inculpaţii pot fi trași la răspundere penală. După încheierea camerei preliminare, urmează procesul pe fond și în apel.

Motivarea instanței: Ierarhia militară, folosită în scop infracțional

Colonelul Marian Corcodel a folosit ierarhia militară pentru a crea un grup infracțional organizat, notează judecătorii Curții de Apel București în motivarea deciziei din 27 iulie 2023, prin care l-au condamnat pe fostul comandant la pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Marian Corcodel a susținut pe parcursul întregului proces penal că este nevinovat, că banii pe care îi dădea subordonaților nu erau camătă, ci simple împrumuturi, că grupul infracțional organizat nu există și că delapidarea unității militare „e o făcătură”.

În motivarea deciziei definitive de condamnare din data de 27 iulie 2023, judecătorii îi desființează punct cu punct susținerile lui Marian Corcodel și arată contrariul: că acesta a condus un grup infracțional organizat la nivelul Bazei de Administrare a Jandarmeriei, că dădea bani cu dobândă și că fura motorină din stocurile unității militare.

Cu toatea acestea, magistrații au explicat că infracțiunile de camătă și grup infracțional organizat s-au prescris, urmare a deciziilor CCR și ICCJ din 2022, astfel că l-au condamnat pe Marian Corcodel doar pentru delapidare.

  • „Darea de bani sau simplul împrumut nu are nicio relevanță penală și, pe cale de consecință, nu ar putea determina nici curgerea termenului de prescripție sau incidența vreunei instituții specifice dreptului penal. Dacă în momentul în care darea banilor este urmată de pretinderea și perceperea de dobânzi, fapta capătă caracter ilicit cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
  • Curtea notează că inculpații s-au folosit de ierarhia instituțională a Jandarmeriei pentru a crea grupul infracțional organizat, structura instituțională și cea infracțională suprapunându-se până la coincidență. Rolul central în cadrul grupului infracțional organizat l-a avut inculpatul (Corcodel Marian – n.r.), acesta folosindu-se de autoritatea funcției de comandant al U.M. 0260 București (…) și de raporturile de subordonare în care se găseau ceilalți membri, derivate din funcția de conducere exercitată.
  • Tot în virtutea funcției de conducere deținute, inculpatul (Corcodel Marian – n.r.) avea posibilitatea să aprecieze cu privire la acordarea unor beneficii instituționale în favoarea personalului sau, din contră, la retragerea lor, folosindu-și această prerogativă pentru a-i determina pe ceilalți să susțină acțiunile grupului infracțional organizat.
  • Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul (Corcodel Marian – n.r.) și-a însușit cantități foarte mari de motorină care depășeau ceea ce o persoană ar avea nevoie pentru deplasări curente. Aceasta înseamnă, în mod logic, că partea cea mai mare a combustibilului sustras era valorificată pentru obținerea de foloase materiale, fie direct, fie indirect, chiar și prin folosirea în activitățile agricole al căror beneficiar final era tot inculpatul.
  • Cu toate acestea, instanța nu poate dispune o soluție de condamnare pentru infracțiunile de camătă și grup infracțional organizat întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. (…) Fiind împlinit termenul de prescripție generală a răspunderii penale, Curtea va pronunța soluții de încetare a procesului penal față de inculpați cu privire la infracțiunile de camătă și grup infracțional organizat”, se arată în motivarea instanței.

Acuzațiile DIICOT în dosarul de cămătărie la Jandarmerie

Procurorii DIICOT au reținut că Marian Corcodel (comandantul UM 0260 – Baza de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române) a constituit, începând cu anul 2011, un grup infracțional organizat la care au aderat persoane aflate în subordinea sa directă, şi anume Daniel Iancu Preoteasa (șeful de stat-major al Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei) şi Georgică Băbănău (şoferul colonelului), scopul constituirii acestui grup fiind săvârşirea în mod repetat a unor infracţiuni de camătă şi delapidare.

„Beneficiarii” împrumuturilor cu dobândă erau, în general, subordonaţi ai colonelului Corcodel sau persoane din cercul său relaţional, iar sumele împrumutate erau cuprinse între câteva sute de euro şi câteva mii, uneori chiar şi zeci de mii, dobânda impusă fiind între 10 şi 20%.

De multe ori, dobânzile achitate de debitori erau remise inculpaţilor Daniel Preoteasa şi Georgică Băbănău sau unor persoane care nu cunoşteau sursa ilicită a provenienței sumelor, care predau ulterior sumele de bani lui Corcodel.

Foto: Ionuț Mureșan

 
 

Urmărește-ne pe Google News