Bărbatul care a coordonat acțiunea în forță a jandarmilor în seara protestului din 10 august 2018 a dat în judecată Inspectoratul General al Jandarmeriei într-un litigiu privind funcționarii publici, scrie Pro TV citând portalul portalului instanțelor.

Prin acțiunea înregistrată în 4 octombrie la Tribunalul București, la Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal, colonelul Paraschiv contestând un ordin din luna septembrie prin care s-a decis mutarea lui la Centrala nucleară Cernavodă, pentru a se ocupa de paza acesteia.

Carmen Dan a transmis pe 22 octombrie 2018 președintelui
Klaus Iohannis o propunere de înaintare în grad a colonelului Dumitru Paraschiv.
Șeful statului a decis să amâne înaintarea în grad până când organele judiciare
vor emite un punct de vedere final cu privire la violențele de la protestele
din 10 august.

Ministrul Dan a propus avansarea colonelului Paraschiv, comandantul
Brigăzii Speciale de Intervenție în timpul protestului din 10 august, la gradul de general de brigadă cu o stea, deoarece a dat dovadă de „un înalt profesionalism, responsabilitate și devotament în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

Pentru că la protest nu a fost îmbrăcat în uniformă, ci în
alb cu o eşarfă la gât, colonelul Paraschiv a atras atenţia presei şi a
protestatarilor. Astfel a ajuns să fie identificat în multe dintre imaginile
care surprind acţiunile jandarmilor.

În dosarul „10 august” este singurul dintre șefii
Jandarmeriei care nu a fost pus sub acuzare pentru modul brutal de
intervenției.

În declarațiile date la Parchetul Militar, a spus că nu
jandarmii pe care îi comanda ar fi agresat protestatarii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News