Țara Sfântă a Gange-ului, India este căminul marilor religii ca: hinduism, budism, sikhism sau jainism, și totodată, aici vei întâlni cele mai multe moschei din întreaga lume musulmană, dar și biserici creștine. Mai exact, India găzduiește 300.000 de lăcașuri de cult răspândite peste tot: în orașele aglomerate sau în pustiul deșertului, spre magnificii Munți Himalaya și în jurul fluviului sacru, Gange.
Descoperă Eterna Indie într-un circuit de 10 zile, alături de Europa Travel, la tariful special de 799 euro/persoană, valabil pentru plecarea din27 octombrie (include reducere de 40% din tariful standard de 1299 euro). Rezervă călătoria până la 26 iulie și primești bonus plimbarea cu elefantul la poalele Dealului Aravalli.
Iar dacă credeai că ai văzut totul, odată ce ai ajuns în India, vei constata că te-ai înșelat. Aici și doar aici, printre semeții zgârie nori ai capitalei New Delhi sau ai orașului Bombay zărești zeci de vaci care circulă libere, pe lângă palatele somptuoase ale maharajahilor se ghemuiesc căbănuțe din lemn, săracii se amestecă cu bogații, elefanții au chiar propriul lor SPA, iar hoardele de maimuțe invadează grădinile regale.
New Delhi, între tradiție și modernitate
India este fabuloasă, iar o călătorie în această țară plină de spiritualitate și tradiție va fi una plină de învățăminte. Începe incursiunea cu turul orașelor ce formează Triunghiul de Aur, primul dintre acestea fiind New Delhi, cu aerul său auster și forfota melodioasă. Dacă treci peste inconveniențele sale, s-ar putea chiar să-ți placă, mai ales că orașul este plin de bogății, unele dintre ele rămase mărturie din perioada ocupației britanice. Plimbă-te în centrul vechi, trecând prin Poarta Indiei, până la Qutub Minar, minaretul de 73 m aflat în patrimoniul UNESCO și pierde-te în sălile grandioase ale Fortului Roșu.
![Lovitura de palat ratată la Senat. Ținta, Ilie Bolojan. Cum s-a dorit blocarea lui pentru a nu ajunge președinte interimar](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_1f2462dc874cc4d6c06aa061ba2b8dcd.jpg)
![Colorata India. Circuit în orașele de aur și Varanasi cu 799 euro! (PUBLICITATE)](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/07/libertatea--circuit-india--et-25-07-2-1024x498.jpg)
Jaipur, roz cât vezi cu ochii
Primul oraș planificat al Indiei și, probabil, cel mai tradițional dintre cele trei ce formează Triunghiul de Aur, Jaipur este descris ca fiind asemeni unui opal roz. Remarcabil prin palatele sale grandioase din marmură, Jaipur domină ținutul deșertic al Rajasthan-ului fiind un magnet pentru turiștii care vor să descopere bogățiile maharajahilor.
Simbolurile Japurului sunt: Palatul Vânturilor cu ale sale 953 de ferestre ce îi dau un aspect de coroană regală, City Palace, magnificul palat de unde a fost condus orașul, construit în conformitate cu arhitectura hindu (știință și artă cunoscută sub denumirea de Shilpa Shastras) și Jantar Mantar, cel mai mare dintre observatoarele astronomice ale regelui Jai Singh II care era pasionat de astronomie.
Grandiosul Fort Amber, locul unde ai posibilitatea să te bucuri de o plimbare cu elefantul la poalele Dealului Aravalli, este considerat a fi cel mai importat din statul Rajasthan. Construit în stil tipic rajput, din marmură galbenă și roz, fortul ascunde între zidurile groase curți imperiale dominate de palate cu mozaicuri hindu fabuloase, grădini geometrice persane și un lac în care se reflectă minunat toate edificiile.
![Pete Hegseth, șeful Pentagonului, exclude aderarea Ucrainei la NATO și dă un avertisment dur Europei](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_d1600a23f4c6b6b689c81ec61d41ae12.jpg)
Palatul Jal Mahal ce plutește pe Lacul Man Sagar, este una dintre cele mai romantice și somptuoase construcții din India, realizat în stil rajput și mughal, pe care vei avea ocazia să-l surprinzi pe drumul spre Fatehpur Sikri, așa numitul Oraș al Victoriei.
Agra, cel mai romantic oraș din India
Continuă circuitul cu Agra, orașul desprins din 1001 de nopți, unde se află cel mai cunoscut simbol al dragostei: Taj Mahal. Monumentul este una dintre cele 7 noi minuni ale lumii, și a fost construit din marmură albă de către Împărat mogul, Shah Jahan în memoria preaiubitei sale soții, Mumtaz Mahal. Poți fotografia magnificul mausoleu din Grădina Lunii, acolo unde elefanții se plimbă nestingheriți sau de pe malul vestic al râului Yamuna, unde se află impozantul Fort Roșu.
Centrul spiritualității
Varanasi, cel mai sacru loc din India, ce se întinde în jurul fluviul Gange care s-ar fi format din trupul ființei primordiale, nu putea lipsi din itinerariul tău. Venerat mai ales de hinduși, Varanasi este locul unde indienii vin pentru a se purifica în apele Mamei Ganga. Acesta este locul unde ciclul vieții și al morții poate fi întrerupt prin ardere trupurilor neînsuflețite în ghat-urile înșirate pe malurile pline de oamenii sfinți, sadhu, care pot sta în starea de meditație chiar și zile întregi.
![Volodimir Zelenski, discuție telefonică de o oră cu Donald Trump. „Sunt recunoscător, m-a informat despre detaliile conversației cu Putin”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5d05bccda4e5c2ac0afd11aa3085ff0c.jpg)
Drumul până la cele 30 de ghat-uri este unul amețitor, traversând numeroase străduțe labirintice și strâmte. În circuitul de la Europa Travel vei putea lua parte la fabuloasa slujbă Ganga Aarti, închinată Mamei Ganga, o ceremonie ce are loc pe treptele de pe fluviu, la apusul soarelui și unde pelerinii aduc ofrante compuse din flori.
La răsărit te vei bucura de o plimbare pe fluviu, iar apoi vei porni spre vizitarea templelor Kashi – Vishwanath cunoscut și ca Templul de Aur, închinat Zeului Shiva și la Bharat Mata Mandir, templul inaugurat de Mahatma Gandhi.
de Mădălina Isar
Sursa foto: pixabay.com
Oferta Circuit India – tarif de la 799 euro/persoana, 10 zile (4 nopti in New Delhi, 1 noapte in Jaipur, 1 noapte in Agra, 2 nopti in Varanasi) cazare cu mic dejun si cina la hoteluri de 4*, transport avion, ghid local, asistenta turistica. *Oferta Speciala valabila pentru plecarea din 27 octombrie, in limita locurilor disponibile! Bonus: plimbarea cu elefantul, valabil pana la 26 iulie! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.
![„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_ff5a27ac3e35c77cbb425e155ee0e949.jpg)
![Ce pensie va avea Klaus Iohannis, după ce a demisionat din funcția de Președinte al României. Va beneficia de cea mai mare indemnizație încasată vreodată de un fost șef de stat](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1051b1efde690e75c49452af8fae9d83.webp)
![Care este in realitate numele lui Ilie Bolojan, nimeni nu a știut asta! Dosarul secret de soț și de tată al președintelui interimar al României](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f8117b1b40a102d3d23a090437e4f472.jpg)
![Legăturile cu Rusia ale unui om-cheie din anturajul lui Călin Georgescu, fost ofițer de informații în structurile MApN](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
![Alexandru Papadopol, PRIMA REACȚIE după ce fosta lui soție, Ioana Ginghină, a dezvăluit că actorul se recăsătorește zilele următoare](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b80fe44f5dd920a85f3a94daf7ade1e3.jpg)
![Delia a împlinit 43 de ani și a dat cea mai tare petrecere! Artista a organizat un concert aniversar, la care au participat o mulțime de vedete. Imaginile spun tot! Woow, ce s-a întâmplat pe scenă / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_6dcf0d14bc7ae9146711ded66bc2ca52.jpg)
![Laura Vicol ştia că banii cheltuiţi pe genţi şi maşini de lux sunt ai păgubiţilor Nordis şi şi-a ascuns telefonul de procurori - motivarea arestării](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_92c90ac7f3859c156a81325ee34ba172.jpg)
![Horoscop 13 februarie 2025. Peștii au parte de o zi care îi scoate din ale lor, în moduri mai puțin plăcute sau îi surprinde cu momente frumoase](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0989309369896861dfee9611fdc6d62e.jpg)