„Începând din seara de joi, 28 octombrie, Colterm a reînceput furnizarea agentului termic pentru clienţii sistemului centralizat de încălzire. Din păcate, distribuitorul de gaz a întârziat livrarea acestuia cu 4-5 ore, motiv pentru care nu am reuşit să repunem în funcţiune sistemul de încălzire în timpul în care estimăm că se va întâmpla, instalaţiile fiind repornite aseară, după ora 18”, se arată în comunicatul Colterm.

Societatea de termoficare din Timișoara a punctat că prioritare la alimentare au fost spitalele racordate la Colterm, „motiv pentru care alimentarea celorlalte puncte termice a întârziat peste estimările noastre”.

„Ne cerem scuze timişorenilor cărora le-am prelungit acest disconfort şi îi asigurăm că, în cursul acestei zile, toate punctele termice vor fi alimentate şi toţi timişorenii vor avea căldură şi apă caldă”, a mai transmis Colterm Timişoara.

Vineri dimineaţă, reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat că primarul Dominic Fritz se află la Bucureşti, ca să poarte o discuţie cu premierul interimar Florin Cîţu, pentru a rezolva situaţia termoficării din Timişoara pe perioada iernii.

Cum a apărut criza majoră de căldură din Timișoara

Colterm, societatea de termoficare a orașului, a rămas de marți, 26 octombrie, fără gaz, după ce furnizorul E.ON a decis să oprească robinetul din cauza datoriilor de 76 de milioane de lei. Colterm nu a putut da căldură celor aproximativ 56.000 de abonați doar cu cărbune, pentru că are nevoie de gaz ca să pornească CET Sud, singura centrală electrică termică din Timișoara care poate funcționa preponderent pe cărbune. 

Criza gazului a făcut, miercuri seară, și primele victime. Un bărbat de 66 de ani a murit, iar fiica lui de 38 de ani, cu sindrom Down, a ajuns la spital. Cei doi locuiesc într-un bloc racordat la Colterm și au pornit aragazul pentru a se încălzi, dar s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

 
 

Urmărește-ne pe Google News