„Am făcut un pas înainte istoric (…) uciderea taurilor va fi interzisă în ţară”, a scris senatoarea Andrea Padilla pe contul său de pe rețeaua X, apărând proiectul de lege pentru abolirea coridelor în ţara cu cea mai lungă tradiţie a luptelor cu tauri din America, guvernată de stânga din 2022.

Proiectul de lege nu va intra în vigoare decât peste trei ani, iar în această perioadă „de tranziţie”, statul va trebui să garanteze locuri de muncă alternative pentru persoanele care depind direct sau indirect de coride. Totodată, va fi necesar să adapteze arenele ţării la activităţi sportive şi culturale.

În 2018, Curtea Constituţională a autorizat coridele în oraşele şi satele cu tradiţie în materie de lupte cu tauri, lăsând la latitudinea parlamentarilor să aplice eventuale restricţii. Prin urmare, din 2020, luptele cu tauri nu mai sunt permise în Bogota şi Medellin (nord-vest).

În Cali (sud-vest), al treilea oraş ca mărime din ţară, şi Manizales (centru-vest), luptele cu tauri se află însă în centrul festivităţilor tradiţionale.

Prin această decizie, Columbia se alătură listei de ţări din America de Sud care interzic luptele cu tauri, precum Brazilia, Chile, Argentina, Uruguay şi Guatemala.

 
 

Urmărește-ne pe Google News