La ora 20.50, Columna lui Traian a fost iluminată în culorile roşu, galben şi albastru, iar românii prezenţi au început să intoneze imnul de stat al țării noastre. Invitat la eveniment, președintele Klaus Iohannis a fost așteptat de zeci de oameni, printre care și numeroși copii îmbrăcați în port popular care aveau steagul României în mâini, notează Mediafax.
Şeful statului a venit alături de soţia sa, Carmen, și a fost întâmpinat cu aplauze din partea celor prezenţi.
„Pacea socială în România cred că se reclădeşte. Şi avem nevoie de astfel de simboluri pentru a reclădi pacea socială şi în România şi o vom face”, a declarat Klaus Iohannis, la Roma.
De asemenea, şeful statului a menționat că acest eveniment este plin de semnificaţie.
„Mi se pare un moment deopotrivă emoţionant şi plin de semnificaţie. Columna lui Traian (…) este considerată certificatul de naştere al poporului nostru şi, iluminată în tricolor, cred că este importantă şi pentru relaţia dintre popoarele noastre, îi dă un farmec aparte, dar ne arată şi unde este istoria noastră şi sper să ne arate şi unde este viitorul nostru”, a precizat Iohannis.
Cei care au asistat la iluminarea Columnei lui Traian în culorile drapelului țării noastre au scandat: „Uniți salvăm toată România!”
Citește și VIDEO/ Experiment Libertatea. Am dormit la o clinică și mi-am testat somnul. De ce suntem un neam de obosiți?