Comandanții ucraineni de rang înalt nu s-au predat încă din labirintul de buncăre și tuneluri de sub combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, afirmase, miercuri, 18 mai, Denis Pușilin, liderul regiunii separatiste Donețk, susținută de Rusia.

Printre cei care au refuzat să se predea se numără și maiorul Bogdan Krotevici, care în urmă cu câteva zile vorbea, într-un interviu pentru Wall Street Journal, despre condițiile din uzină.

„De câteva ori am fost la limită, am fost sigur că voi muri! Umorul m-a ajutat întotdeauna să îndur calm. Moartea va veni oricum. Când un războinic moare în timp ce își protejează țara, eu consider că este o moarte demnă”, declara Krotevici, acum câteva zile.

„Copiii și femeile mor. Sunt uciși și violați… Este iadul în Mariupol. Mi-e greu să vorbesc despre asta. Condițiile sunt teribile. Răniții putrezesc din cauza condițiilor din subteran, a umidității. Leziunile sunt grave: membre amputate, arsuri severe. Medicamentele și analgezicele sunt în cantități extrem de mici”, declara luptătorul din Regimentul Azov, pe 11 mai.

Rusia susține că peste 1.700 de militari ucraineni, inclusiv 80 de răniți, s-au predat din oțelărie începând cu 16 mai. Noile date apar după ce în urmă cu o zi, Moscova anunțase că 900 dintre luptătorii evacuați au fost trimiși într-o fostă colonie de închisoare din orașul Olenivka.

Curtea Supremă de la Moscova va examina, pe 26 mai, cererea Procuraturii Generale privind „recunoașterea asociației naționaliste paramilitare ucrainene Azov ca organizație teroristă”.

Membrii unei organizații recunoscute ca teroriste de către o instanță sunt supuși răspunderii penale.

Comandanții și liderii sunt pedepsiți cu închisoare de la 15 la 20 de ani, cu o amendă de până la un milion de ruble (circa 15.000 de dolari). Membrii obișnuiți riscă o pedeapsă de la 5 la 10 ani, cu o amendă de până la 500.000 de ruble (circa 7.500 de dolari).

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News