Katia are 27 de ani, iar Denis – 30. Amândoi s-au născut în capitala Kiev. „În 2015, ne-am cunoscut, întâmplător, pe rețelele de socializare. Am remarcat că posta imagini din mijlocul naturii… Aveam și gusturi muzicale asemănătoare”, a povestit femeia. Și era un bărbat puternic. Făcuse box în adolescență.

Mergem constant la munte. Ne relaxăm acolo, este casa noastră!”, spune Katia.

Denis a cerut-o în căsătorie într-o excursie de câteva zile în Norvegia: „Cascada din apropiere, păsările care cântau, soare, parcă eram într-un basm. A scos o cutie din buzunar. Am deschis-o și acolo era verigheta. Am avut lacrimi în ochi, a fost emoționant”.

Vreau să repet totul din nou, vreau să fiu cu el acum, acolo, lângă acea cascadă! Nu vreau să mănânc sau să dorm până nu-l voi ști salvat!

Ekaterina:

„Nu plâng, lacrimile nu ajută cu nimic”

Comandanții ucraineni de rang înalt nu s-au predat încă din labirintul de buncăre și tuneluri de sub combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, a afirmat, miercuri, 18 mai, Denis Pușilin, liderul regiunii separatiste Donețk, susținută de Rusia.

Iar maiorul Bohdan Krotevici, supranumit „Taurul”, comandantul rezistenței din oțelărie, a postat pe rețelele sociale o fotografie cu el în interiorul uzinei, imaginea fiind însoțită de mesajul „lupta continuă”.

Nici Denis nu este în mâinile rușilor, dar situația lui nu e cunoscută. Ultima oară s-au văzut pe 14 aprilie, cu 10 zile înainte de declanșarea invaziei.

„Care neonazism? Ați văzut ororile de la Bucha? După 2014, Mariupol s-a dezvoltat, Regimentul l-a protejat. Unde este genocidul?”, afirmă Ekaterina.

„Nu plâng, lacrimile nu ajută cu nimic. Văd cât de curajos este el și îl am exemplu. Nu vreau să dau vreo dovadă de slăbiciune”, adaugă Katia.

Ultimul schimb de mesaje

„«Vreau să știu cum te simți. Este important pentru mine, pentru că te iubesc»”, asta i-am scris. El a răspuns: «Mai bine nu știi ce văd și ce simt»”, a fost ultimul lor schimb de mesaje.

Katia mărturisește: „Mi-am dorit dintotdeauna să am lângă mine un om puternic, un războinic. Sunt foarte mândră de el. A ales această cale, a mers pe front încă din 2014 pentru a apăra țara”.

„Când l-am cunoscut pe Denis, i-am spus de multe ori că vreau să lupt și eu alături de el, dar nu m-a lăsat”, afirmă femeia.

La ce visează tânăra? La pace și la mulți copii. „Am tot amânat momentul de a deveni părinți, deși ne-am gândit la asta. Sincer, nu prea am avut timp să trăim normal, ca o familie. În ultimii ani, am fost împreună o zi sau două, ne întâlneam în satul de lângă baza sa. Ne tot spuneam unul altuia: «Acest război se va termina și vom trăi împreună în pace»”.

Pentru mine, Denis este o persoană incredibilă. Pentru el, onoarea unui ofițer nu este un cuvânt gol. I-am promis că vom avea o grămadă de copii. Doar să rămână în viață, alături de mine!

Ekaterina:

În urma unui acord încheiat cu partea rusă, despre care Moscova susține că e „o predare”, în jur de 1.000 de oameni au fost evacuați din buncărele combinatului metalurgic.

Ministerul rus al Apărării a anunțat miercuri, 18 mai, că 694 de luptători ucraineni – inclusiv membri ai regimentului Azov – s-au predat, dintre care 29 erau răniți.

Ei se adaugă celor 264 de luptători evacuați încă de luni.

Curtea Supremă de la Moscova va examina, pe 26 mai, cererea Procuraturii Generale privind „recunoașterea asociației naționaliste paramilitare ucrainene Azov ca organizație teroristă”.

Membrii unei organizații recunoscute ca teroriste de către o instanță sunt supuși răspunderii penale.

Comandanții și liderii sunt pedepsiți cu închisoare de la 15 la 20 de ani, cu o amendă de până la un milion de ruble (circa 15.000 de dolari). Membrii obișnuiți riscă o pedeapsă de la 5 la 10 ani, cu o amendă de până la 500.000 de ruble (circa 7.500 de dolari).

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News