„Trebuie să avem răbdare, să ne păstrăm cumpătul şi să le dăm un răgaz să formeze un guvern şi să-şi arate intenţiile”, a declarat Nick Carter.

„S-ar putea ca aceşti talibani să fie diferiţi de talibanii pe care oamenii şi-i amintesc din anii 90”, speră comandantul armatei britanice.

„Talibanii sunt de fapt ţărani

„Am putea să descoperim, dacă le dăm acest răgaz, că aceşti talibani sunt desigur mai rezonabili, dar în mod categoric trebuie să avem în vedere că ei nu sunt o organizaţie omogenă”, a mai spus generalul britanic.

Acesta consideră că „talibanii sunt o grupare de figuri tribale disparate care vin de peste tot din Afganistanul rural”.

El a subliniat că talibanii sunt de fapt ţărani care au trăit conform aşa-numitului Paştunwali, adică modul de viaţă tradiţional tribal şi codul de conduită al poporului paştun.

Liderii mişcării talibane se vor prezenta pentru a fi văzuţi de toată lumea, a anunţat miercuri, 18 august, un oficial al mişcării islamiste, după ce aceştia au trăit mai mult ascunşi în ultimii 20 de ani, a relatat Agerpres.

Tot miercuri, fostul preşedinte afgan Hamid Karzai se întâlneşte cu talibanii.

Talibanii au promis amnistie generală

Insurgenţii au organizat marţi prima lor conferinţă de presă în capitala cucerită în urma unei ofensive fulgerătoare în care trupele afgane au opus o slabă rezistenţă.

Printre altele, ei au promis o amnistie generală, inclusiv pentru cei care au luptat împotriva lor, au garantat siguranţa ambasadelor străine şi s-au angajat să le permită femeilor să muncească, dar respectând principiile islamului.

Talibanii au ocupat pe 15 august capitala afgană Kabul, după ce în zece zile au cucerit toate orașele importante din țară. Președintele a părăsit țara și s-ar fi refugiat în Uzbekistan, în vreme ce insurgenții au ocupat palatul prezidențial din Capitală.

Pe rețelele de socializare au apărut apoi imagini șocante, cu afgani care se agață de roțile avioanelor, disperați să plece din Kabul, dar și oameni care au căzut de pe o aeronavă care decola.

 
 

Urmărește-ne pe Google News