Cu un serviciu militar de 37 de ani în armata SUA și timp de un an șeful CIA, generalul David Petraeus a comentat, într-un interviu acordat CNN, cele trei săptămâni de război din Ucraina. El s-a arătat sceptic că rușii au suficiente forțe pentru a lua capitala Kiev, cu atât mai puțin pentru a o controla. La fel, și în cazul celorlalte orașe mari.
Potrivit lui Petraeus, invadatorii ruși au planificat greșit, au avut previziuni prea optimiste privind modul în care se va desfășura conflictul și au subestimat forțele și poporului ucrainean.
Printre slăbiciunile forțelor ruse, el mai numără logistica inadecvată, echipamente neimpresionante; o dependență pentru recruți și o incapacitate de a organiza un război cibernetic eficient.
„Rușii sunt doar surprinzător de neprofesioniști. Ei au în mod clar standarde foarte slabe când vine vorba de îndeplinirea sarcinilor tactice de bază, cum ar fi realizarea de operațiuni în care sunt combinate armele. Sunt foarte slabi la întreținerea vehiculelor și sistemelor de arme și au abandonat multe dintre ele. De asemenea, sunt slabi în ceea ce privește aprovizionarea și sarcinile logistice”, afirmă generalul american.
Rușii „depopulează orașe prin folosirea fără discernământ a bombelor”
Potrivit generalului american, războiul urban continuu îi va favoriza în general pe ucraineni.
„De obicei, regula de bază pentru războiul urban este că necesită cel puțin cinci atacatori pentru fiecare apărător. În acest caz, aș argumenta că poate fi mai mult decât atât pentru că ucrainenii sunt atât de pricepuți. Ei vor lucra împreună pentru a împiedica rușii să ia zonele urbane”, afirmă generalul.
Petraeus observă însă că rușii au o capacitate enormă, cât și un istoric, privind distrugerea orașelor, a instalațiilor civile și a infrastructurii critice și vor „demola” zonele urbane în efortul de a prelua controlul.
Continuă abordarea pe care au folosit-o în Cecenia, în special cu Groznîi, și în Siria, în special cu Alep, unde au depopulat orașele prin folosirea fără discernământ a bombelor. Și va fi un concurs de rezistență între dorința rușilor de a distruge orașele și capacitatea ucrainenilor de a supraviețui unei astfel de distrugeri.
David Petraeus:
El subliniază lupta pentru orașul estic Mariupol pe are o descrie drept „o cursă între înfometarea ucrainenilor care rămân acolo, inclusiv cei care luptă din greu împotriva asediului, și dorința rușilor de a continua provoace distrugeri și victime civile nevinovate asupra unui oraș care rezistă, dar este înconjurat”.
Petraeus susține că, prin acțiunile sale, Vladimir Putin a reușit doar să unească NATO, nicidecum să facă o Rusie mare, precum își dorește.
El prezice că cel mai probabil rezultat pe termen scurt al războiului din Ucraina va fi continuarea unui conflict sângeros pentru Rusia, care este în mare parte indecisă privind ceea ce vrea, chiar dacă provoacă pierderi din ce în ce mai mari de vieți omenești, infrastructură și servicii de bază poporului ucrainean.
Există, totuși, și posibilitatea unei rezoluții negociate, întrucât atât Moscova, cât și Kievul recunosc daunele pe care le-au încasat.
În ceea ce privește finalul războiului, generalul în retragere vede patru soluții posibile:
- continuarea confruntărilor sângeroase care va provoca o „catastrofă umanitară” pentru Ucraina și pierderi majore pentru Rusia
- o înțelegere între Putin și Zelenski cu mediere externă
- plecarea lui Putin de la putere și venirea unui alt lider care să decidă retragerea din Ucraina
- o victorie a ucrainenilor pe câmpul de luptă.