Potrivit anchetatorilor, nava Mohammed Z s-ar fi scufundat în urma unei colizuini cu vasul Michel.
De altfel, echipajul ultimei nave a participat la operaţiunile de salvare, a reuşit să scoată din apă doi din cei opt supravieţuitori, pe care i-a predat autorităţilor române.
Apoi, nava Michel nu s-a oprit, ci și-a continuat traseul spre Varna, în condițiile în care, teoretic, ar fi avut obligația să rămână la locul dezastrului.
Sub pavilion Insulele Comore, Nava Michel a ajuns duminică, 19 mai 2024, în portul Varna din Bulgaria, prezentând avarii serioase la prova.
Nava, cu echipaj prepondrent turc și georgian, transporta țevi fabricate în Ucraina, către Varna, acestea urmând să fie livrate în Statele Unite ale Americii.
„În această dimineață, nava Michel a ajuns în Varna cu avarii vizibile la prova (partea din față a navei, n. r.), ceea ce creează premisele că a fost implicată într-o coliziune cu nava Mohammed Z și acesta ar fi fost motivul pentru care a doua navă s-a scufundat. Nava cu țevi ucrainene a lovit probabil nava Mohammed Z“, scriu jurnaliștii bulgari de la Maritime BG.
Jurnaliștii bulgari de la Maritime BG anunță faptul că autoritățile din România nu au dezvăluit informații referitoare la o posibilă coliziune sau care au fost cauzele acesteia. Comandantul navei Michel a fost reținut în Bulgaria pentru audieri.
Nava, la care fac referire jurnaliștii bulgari, a fost indicată de Autoritatea Navală Română drept prima navă care a ajuns la locul naufragiului și i-a salvat pe opt dintre cei 11 marinari sirieni și egipteni.
Cei 8 supraviețuitori au fost aduși sâmbătă, 19 mai 2024, în Portul Constanța, investigați medical, și cazați într-o locație ce nu a fost dezvăluită, urmând a fi audiați de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța care a preluat ancheta în acest dosar.
Nava Mohammed Z cu 11 marinari la bord s-a scufundat sâmbătă dimineaţă, la 26 de mile marine de Sfântu Gheorghe. Opt dintre marinari au fost salvaţi, iar trei sunt daţi dispăruţi fiind căutaţi cu ajutorul mai multor nave şi al unui elicopter.
Potrivit șefului Sindicatului Liber al Navigatorilor, nava scufundată lângă Sfântu Gheorghe ar fi fost lovită de un alt vas într-o zonă „sensibilă”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
sandcmeuble • 19.05.2024, 18:21
1.baiete , lasa-te de jurnalism. du-te la tevi sudate. ''s-a lovit in capat '' in capatul cui ?? esti varza ' nu ai habar de ce inseamna o nava , nicio notiune despre marinarit etc etc 2. ''premise'' ?? se numesc ''premize '' cu ''z'' 3. ''capatul scufundat '' al navei ????????????? care o fi ala ??