Surse Libertatea indică faptul că, de mâine, anchetatorii vor începe să culeagă depoziții de la numeroase persoane care s-au aflat pe circuitul actelor în perioada 2015-2019, când există suspiciuni că o parte din înscrisurile istorice ar fi fost vândute, inclusiv unor cetățeni ruși.

Printre cei chemați la DIICOT se numără comercianți de obiecte vechi din zona Brașovului, un restaurator și oameni de afaceri, cunoscuți ai iranianului Rezaei Kejani Davood – toți bănuiți că ar fi știut sau ar fi participat la activități ilicite împreună cu persanul.

Comercianți de obiecte vechi, un restaurator și oameni de afaceri vor fi audiați la DIICOT în dosarul „Tezaurul de la Moscova 2”!

Iranianul Rezaei Kejani Davood

„Davood urmează să fie chemat într-un alt lot de audieri după ce se vor fi cules toate informațiile despre documente, proveniență și operațiunile făcute în secret cu dosarul, înainte ca el să ajungă la Banca Națională”, au punctat surse Libertatea.

Libertatea a dezvăluit, la începutul lunii trecute, povestea de film a Dosarului Moscova 2, care are valoare istorică și completează materialele deja existente în arhiva BNR despre tezaurul României sechestrat de ruși, așa cum reprezentanții Băncii Centrale l-au descris.

Totul a început după ce în 2015, iranianul Rezaei Kejani Davood, stabilit de 30 de ani în Brașov, a descoperit în compartimentul secret al unui dulap sute de pagini de documente istorice de mare importanță. Dulapul provenea de la urmașii din Ploiești ai unui fost general fidel lui Ion Antonescu.

Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani
Recomandări
Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani

În compartimentul secret, iranianul, care e samsar de mobilă veche, a găsit un inventar al Tezaurului României sechestrat de bolșevici la Moscova, inventar alcătuit în 1941 de BNR la ordinul lui Ion Antonescu. Nimeni nu știa că un asemenea inventar există și că el confirmă și completează inventarul pe care statul român îl are deja.

Iranianul a încearcat să vândă actele și de aici a început o adevărată nebunie, un suspans de film de spionaj, întrerupt de DIICOT, care a recuperat dosarul și l-a trimis, în vara lui 2018, la BNR. După ce Libertatea a dezvăluit totul, cei implicați au început să se acuze unii pe alții.


Citește și: 

EXCLUSIV | Descoperire istorică! Un brașovean și un iranian au găsit, ascuns într-un dulap de epocă și neatins de 80 de ani, dosarul pe care Antonescu l-a trimis cu armata la Moscova ca să revendice tezaurul României!

„Dosarul Moscova 2” este numele pe care BNR l-a dat documentelor de la Brașov. Bucătarul Attila Szocs, un maghiar din Brașov, și iranianul Rezaei Kejani Davood au făcut o descoperire care reaprinde o veche dispută istorică și de patrimoniu

Ce se află în Tezaurul României evacuat la Moscova în Primul Război Mondial

Libertatea face public integral dosarul „Moscova 2”, despre Tezaurul României sechestrat de Rusia! Sunt 287 de pagini de mare interes istoric, certificate ca autentice

Elena, o româncă din Irlanda de Nord, trăiește în teroare, cu valiza la ușă și luminile stinse pe timp de noapte: „Vor să mă facă să fug”
Recomandări
Elena, o româncă din Irlanda de Nord, trăiește în teroare, cu valiza la ușă și luminile stinse pe timp de noapte: „Vor să mă facă să fug”

BNR, despre „Dosarul Moscova 2”: „Documentul are valoare istorică și completează materialele deja existente în arhiva BNR”

EXCLUSIV | Le dădeau alimente amestecate cu nisip! Dosarul „Moscova 2”, care contabilizază tezaurul românesc dus la ruși, conține și dovezi ale masacrului împotriva evreilor din Basarabia aflată în România Mare

EXCLUSIV | Aur și sânge în dosarul „Moscova2”. Jurnalista Andreea Archip a mers pe urmele lagărului din Mărculești, Basarabia. Satul care trăiește pe un cimitir!

Primele filmări de la Mărculești, lagărul care apare în documentele istorice găsite în dosarul ”Moscova 2”!

Cum a recuperat DIICOT inventarul Tezaurului României de la Moscova, după ce a aflat că dosarul este negociat cu oameni de afaceri ruși!

Afaceristul iranian care a vrut să vândă dosarul tezaurului, despre România și autoritățile românești: ”Atât spun: țară de c…t! Sunt incorecți la nivel de sus”

Avocatul iranianului suspectat de DIICOT că a vrut să vândă inventarul Tezaurului României unor milionari ruși își apără clientul: «A vrut să-l dea statului și să fie despăgubit»


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.