Cancelarul german, Angela Merkel, a acceptat solicitarea Turciei de a-l pune sub acuzare pe comicul german ce a citit un poem obscen despre președintele Recep Erdogan la televiziunea germană.

Scandalul a debutat la începutul acestei luni, când Ankara a reacționat violent la un clip comic care îl ironiza pe președintele Erdogan, după difuzarea acestuia de către postul public regional NDR. Ankara și-a exprimat nemulțumirea față de clipul de două minute, convocându-l pe ambasadorul german în Turcia la o întâlnire la sediul Ministerului de Externe.

La scurt timp, cancelarul german a criticat postul pentru că a difuzat recitarea înregistrării în care comicul german Jan Boehmermann îl ironizează pe liderul turc. Acesta îl acuză că ”reprimă minoritățile, lovește kurzii și pleznește creștinii în timp ce se uita la pornografie cu copii”.

Angela Merkel crede că această poezie este „în mod deliberat ofensatoare”, iar ca urmare, membrii guvernului s-au reunit pentru a dezbare situația. Concluzia lor a fost aceea de a permite anchetarea lui Boehmermann.

“Au fost opinii diferite între partenerii coaliției.Rezultatul este că guvernul german va acorda autorizația în acest caz”, a anunțat astăzi Merkel la Cancelaria sa din Berlin.

 
 

Urmărește-ne pe Google News